Home Social Emigranții est-europeni țin morțiș să lucreze în construcții

Emigranții est-europeni țin morțiș să lucreze în construcții

DISTRIBUIŢI

Agricultura din țările europene este la pământ din cauza faptului că forța de muncă este de negăsit. Situația este valabilă în țări precum Irlanda, unde culturile rămân neculese, dar și în țările de unde forța de muncă a emigrat, respectiv Polonia, România, Bulgaria. Agricultorii nu își lasă culturile neculese pentru a munci pământul în țările Europei vestice. Ei emigrează pentru a câștiga mai bine în alt domeniu, cum ar fi cel al construcțiilor. Și continuă să emigreze, chiar dacă în Spania, Italia sau Marea Britanie nu mai este nevoie de muncitori în construcții, ba, mai mult, cei care lucrează deja acolo ajung în șomaj. Din raportul Oficiului irlandez al forței de muncă rezultă că 65 000 de lucrători constructori (un sfert din total) își vor pierde locul de muncă până la sfârșitul anului viitor – informează cotidianul "Irish Independent", subliniind că este cea mai proastă prognoză din ultimii ani. Situația îi afectează îndeosebi pe muncitorii imigranți, care sunt în primul rând vizați.  Aceștia însă nu au de gând să revină, chiar dacă în țările de origine ar găsi ușor de muncă. Însă ceea ce nu ar găsi sunt salariile pe care le au, dacă reușesc să aibă un loc de muncă în țările din vestul Europei. Diferența este că patronii din țările lor de origine nu mai știu cum să rezolve criza forței de muncă, iar cei din țările unde au emigrat se găsesc în situația de a-i trimite în șomaj.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.