
Corupția se învață la școală
Pentru mulți români, cei care fură, copiază, dau sau iau șpagă nu sunt hoți, infractori, ci oameni care „se descurcă“. În învățământ, ca și în alte domenii, s-a construit ideea că se pot promova examenele și lua note mari fără să înveți, dacă „te descurci“. Numai proștii învață, șmecherii știu cui să împartă cadouri și cu cine să facă meditație! Aceeași mentalitate o întâlnim și în rândul profesorilor când vine vorba de meditații – numai proștii le declară și plătesc impozite!
În ciuda muncii depuse la clasă (prea puțin remunerată, spun profesorii) și a meditațiilor, anul acesta din peste 200.000 de absolvenți de liceu, peste 91.000 nu au reușit să promoveze examenul „maturității“. Deși toată lumea știa că ratele mari de promovabilitate din anii anteriori erau nerealiste, rezultatele de la bacalaureatul din acest an au șocat. Părinții plăteau meditații, profesorii distribuiau răspunsurile înainte de examen, elevii copiau și toată lumea era mulțumită. Până anul acesta, când camerele de luat vederi instalate în sălile de examen au stricat planurile „șmecherilor“. Piața meditațiilor era evaluată anul trecut la 320 milioane de euro. La Fisc însă, veniturile declarate din meditații se ridică abia la 1.080.000 de euro.
Rezultă o sumă de 319 milioane de euro – venituri nedeclarate. Venituri pentru care profesorii nu au plătit impozit la bugetul de stat. Același buget care ar trebui însă să le susțină creșterile salariale, pentru că, nu-i așa?, salariile în învățământ sunt foarte foarte mici. Tot anul trecut, părinții au plătit lunar 26,7 milioane euro pentru pregătirea suplimetară a copiilor lor.
Raportând aceste sume la rata de promovabilitate de la Bac, îi întrebăm pe „șmecherii“ care au contribuit la aceste rezultate cine pierde și cine câștigă…
Revenind la „proștii“ care declară veniturile din meditații, datele puse la dispoziție de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), la solicitarea ziarului „Curentul“, arată că pentru anul 2010 au fost identificate 1.523 de persoane care au declarat venituri realizate din activitatea de prestări servicii meditatori, în sumă totală de 4.538.914 lei (venit net anual).
Trebuie să precizăm că datele prezentate de ANAF se referă la persoanele fizice care au declarat venituri din prestare servicii executate de meditatori, impuse pe bază de norme de venit, cât și în sistem real pe cod CAEN 8559 „Alte forme de învățământ“, neputându-se identifica care dintre acestea sunt cadre didactice.
Chiar dacă toate cele 1.523 de persoane ar fi profesori, numărul celor care plătesc impozite este extrem de mic.
Cifrele ANAF se raportează la un număr de 206.376 de cadre didactice (numărul total de profesori care au predat la clasele I-XII în anul școlar precedent, potrivit Ministerului Educației).
Doar 0,7% dintre profesori au depus declarații la Fisc
Un calcul simplu arată că doar 0,73% dintre profesori și-au declarat și plătit impozitul pe meditații la Fisc.
Trebuie să recunoaștem însă că s-a înregistrat o ușoară creștere (0,04%) față de anul anterior. În 2009, doar 1443 de persoane își declaraseră veniturile din meditații – 0,69% din numărul total de profesori.
Nu doar procentul celor care își declară veniturile din pregătirea suplimentară a elevilor este mic, ci și suma declarată – 4.538.914 lei, adică 1.080.693 de euro.
Avånd în vedere că piața meditațiilor era estimată în 2010 la 320 milioane de euro, rezultă o sumă de 318.919.307 euro – venituri nedeclarate.
Potrivit art.9, alin. (1) litera a, din Legea 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvårșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile.
Astfel că putem vorbi de o evaziune fiscală de aproape 319 milioane de euro.
Pregătire pentru… BAC
Potrivit unui studiu realizat de firma Daedalus Millward Brown în vara lui 2010, 17% din totalul elevilor cu vârste cuprinse între 6 și 19 ani au făcut meditații anul trecut.
Pentru 2010, cifrele din studiu arată că numărul elevilor care fac meditații este de 617.000, iar o oră de meditație ajunge, în medie, la 18 lei.
Studiul arată că părinții plătesc lunar 26,7 milioane de euro pentru pregătirea suplimetară a copiilor lor.
Studiul mai arată că matematica, limba engleză și limba română sunt disciplinele la care elevii fac cele mai multe meditații.
La engleză fac meditații în special copiii din clasele I-IV, iar la matematică și la limba română cei de la gimnaziu.
La liceu, elevii încep pregătirea pentru Bacalaureat și admiterea în facultate și fac meditații și la chimie, fizică, biologie, istorie și limba franceză. Cercetarea arată că 30% dintre elevi fac meditații cu profesorul pe care îl au și la clasă, în timp ce 60% fac ore suplimentare cu un alt profesor.
68,1% dintre cei care fac meditații cu profesorul de la clasă și-au justificat alegerea prin faptul că acesta este un bun profesionist, iar 8,6% speră că, astfel, profesorul va fi mai indulgent.
În ceea ce privește domiciliul, 7% dintre copiii care locuiesc în mediul rural și 27% dintre cei care locuiesc în mediul urban au făcut pregătire suplimentară.
Astfel, 83% din suma pentru medidații e încasată de profesorii de la oraș, iar 17% din bani merg la dascălii din mediul rural.
O oră de meditație ajunge, în medie, la 18 lei. În Ardeal și Banat, meditațiile dintr-o lună costă 148 de lei, în Dobrogea – 215 lei/lună, iar în Moldova – 189 de lei/lună. Potrivit studiului, părinții din București dau cei mai mulți bani pe meditații, 265 de lei/lună.
Cercetarea a fost realizată în perioada 23 aprilie-15 mai 2010, pe un eșantion de 1.500 de chestionați, iar interviurile au fost realizate cu părinții copiilor care merg la meditații.
2.000 de euro pe lună din pregătirea suplimentară
Când sunt întrebați de meditații, profesorii spun că sumele sunt mici și nu fac decât să rotunjească salariul de mizerie primit de la stat.
Datele de la Fisc arată însă că sumele încasate din pregătirea suplimentară a elevilor poate ajunge la 2.000 de euro pe lună. Și aici vorbim doar despre sumele declarate.
Astfel, potrivit datelor ANAF, cel mai mare venit net realizat, declarat pentru activitatea de prestări servicii meditatori, a fost în sumă de 102.112 lei.
Sunt însă și persoane care declară venituri de 11 lei.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), în învățământ câștigul salarial mediu în luna iulie a fost de 1.747 brut, 1264 de lei net.
Față de luna iulie 2010 (lună în care s-a aplicat diminuarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază, conform Legii nr. 118/2010), câștigul salarial mediu net din luna iulie 2011 a crescut în învățământ cu 11,6%.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















