Deputații au adoptat, ieri, proiectul de lege referitor la modificarea Legii privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, prin care au majorat cu 10% cuantumul sprijinului primit de clericii care nu au statut de demitate publică și cu 25% sprijinul acordat clericilor din unitățile sărace.
Deputații au mărit și indemnizațiile primite de personalul din conducerea cultelor asimilate funcțiilor de demnitate publică, prin corelarea sumelor propuse de Senat cu prevederile OUG 10/2008, care prevede o majorare a indemnizațiilor cu 4,5%.
Astfel, Patriarhul Daniel va încasa, după intrarea în vigoare a prevederilor acestui proiect votat de deputați, o indemnizație în valoare de 8.357 de lei, un arhiepiscop ajutor sau un mitropolit – 7.698 de lei, un arhiepiscop sau un șef de cult – 7.244 de lei, un episcop – 6.629 de lei, un episcop vicar sau un arhiereu-vicar – 6.342 de lei.
Deputații au fost de acord și cu suplimentarea numărului maxim de posturi pentru personalul din conducerea cultelor, cu două locuri de mitropolit și cinci de episcop.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















