Home Actualitate România, sub tirurile internaționale privind închisorile CIA

România, sub tirurile internaționale privind închisorile CIA

DISTRIBUIŢI

Autoritățile de la București sunt tot mai des presate, fie de organismele UE sau de presa americană pentru a fi determinate să prezinte dovezi ale existenței închisorilor secrete ale CIA pe teritoriul România. În ciuda faptului că Bucureștii au negat prezența unor astfel de locuri în care ar fi fost interogați suspecții de terorism ai Al-Qaida, Comisia pentru afaceri legale a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) a criticat recent România pentru ancheta parlamentară limitată desfășurată în cazul închisorilor CIA și cere o investigație serioasă în acest dosar. Totodată, publicația Financial Times a scris, ieri, că autoritățile române dar și cele poloneze nu fac decât să blocheze aflarea adevărului. „Principala problemă din cele două țări, dar și din altele din Europa, este atitudinea obstructivă a guvernelor care au invocat principiile securității statului pentru a bloca tentativele de descoperire a ilegalităților”, scriu jurnaliștii americani. Norica Nicolai a declarat, în urmă cu circa o lună de zile, ca închisoarea CIA de pe teritoriul României menționată de ziarul „New York Times“ ar fi fost doar în stadiul de proiect. „Informația vine de la un înalt oficial american, fostul șef al bazei principale de aprovizionare a CIA din Europa, care vorbea nu de existența unor închisori pe teritoriul României și a altor doua state europene, ci de un proiect care viza amplasarea lor“, a declarat Norica Nicolai, oficialul român responsabil cu investigarea acestei probleme.   

Mădălin Necșuțu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.