
Pensionarii constănțeni s-au așezat la coadă, în număr mare, încă din cursul nopții de duminică spre luni, pentru a putea intra în posesia pachetelor cu alimente oferite, periodic, de Primărie. Pachetele sunt distribuite de câte șase ori pe an, cu prilejul celor mai importante sărbători religioase, în număr suficient pentru toate persoanele prinse în acest program al Primăriei Constanța, dar de fiecare dată pensionarii se îngrămădesc la punctele de predare, speriați de posibilitatea de a rămâne fără alimentele respective. Potrivit autorităților locale, pachetele, care conțin câte un pui, un litru de ulei și câte un kilogram de zahăr, de făină și de orez, sunt distribuite în perioada 23-27 iunie, zilnic, între orele 06.00-12.00, în cincisprezece centre din municipiul Constanța, cu prilejul sărbătorii Sfinții Petru și Pavel. Pensionarii s-au adunat însă în număr mare în fața centrelor de distribuție încă din cursul nopții, cu multe ore înainte de deschidere. Ei și-au motivat gestul spunând că le este teamă să nu piardă pachetul, dar și prin faptul că le face plăcere să se întâlnească pentru a mai sta de vorbă ori pentru că în această perioadă noaptea este mai răcoare afară decât în apartamente. Primarul Constanței, Radu Mazăre, a anunțat săptămâna trecută, într-o conferință de presă, că pachetele cu alimente pentru bătrâni vor fi distribuite lunar, începând cu luna septembrie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















