Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus trimiterea în judecată a lui Marian Daniel Nicolae, administrator la SC RO-VA Grup SRL din comuna Vidra, județul Ilfov, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și prejudicierea statului cu peste un milion de euro. În rechizitoriul întocmit, procurorii susțin că, în calitatea de administrator al unei societăți ce fabrica băuturi alcoolice, Nicolae ar fi comercializat marfa fără să fi aplicat banderolele de marcare fiscală. Anchetatorii au mai precizat că Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Ilfov s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6.231.880 lei reprezentând accize, TVA, amendă și venituri confiscate.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















