Polițiștii specializați în investigarea fraudelor au întocmit, în ultimele patru luni, peste 1.400 de dosare penale privind munca la negru și alte nereguli privind angajarea, și au aplicat aproximativ 48.000 de sancțiuni contravenționale, informează Poliția Română.
În perioada 2 mai ñ 31 august, polițiștii de investigare a fraudelor au participat la peste 31.000 de acțiuni de control pentru identificarea și cercetarea faptelor care sunt incriminate ca infracțiuni în materia angajării și utilizării forței de muncă.
În timpul acțiunilor de control au fost înregistrate 1.421 de dosare penale referitoare la fapte comise în legătură cu utilizarea forței de muncă, au fost soluționate 645 de dosare penale, în 552 dintre acestea s-a dispus începerea urmăririi penale, iar în alte 73 au fost propuse alte soluții.
În dosarele penale în care s-a dispus începerea urmăririi penale s-au constatat 682 de infracțiuni, dintre care 89 de infracțiuni prevăzute de Codul Muncii și 593 de alte infracțiuni specifice legislației care reglementează utilizarea forței de muncă.
Din totalul dosarelor în care s-a început urmărirea penală, 96 au fost înaintate parchetului cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și trimitere în judecată.
În urma acțiunilor comune desfășurate cu structurile teritoriale ale Inspecției Muncii, au fost aplicate 47.925 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 62.506.400 lei, dintre acestea 2.999 de sancțiuni pentru muncă fără forme legale de angajare, în valoare de 42.623.500 lei.
Au fost sancționați 23.624 de angajatori pentru încălcarea prevederilor legislației muncii, dintre aceștia 2.979 pentru utilizarea forței de muncă fără forme legale.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















