Home Politic Românii vor republică prezidențială

Românii vor republică prezidențială

DISTRIBUIŢI

Aproape jumătate dintre cetățenii români doresc o întărire a puterilor președintelui, considerând că republica prezidențială este cea mai bună formulă de republică pentru România. Datele au fost publicate ieri într-un sondaj realizat de Asociația pentru Transparență și Libertate de Expresie (ATLE).
Potrivit cercetării, o pătrime din populație dorește păstrarea actualei republici semiprezidențiale, în timp ce doar 10% preferă republica parlamentară (în care președintele este ales prin votul Parlamentului, n.r.). Referitor la data la care ar trebui modificată Constituția, părerile sunt împărțite: o treime crede că ar trebui modificată în următorii doi ani, altă treime – că nu ar trebui modificată deloc.

Opțiuni

Partidele românești înclină către o republică parlamentară, această formă de guvernământ fiind agreată de PNL, PC și UDMR. PD-L și PSD vor republică prezidențială, iar PRM ar dori menținerea actualului sistem. Acest subiect este o preocupare a președinției, așa cum reiese din declarațiile făcute de șeful statului la începutul lunii mai: Traian Băsescu a spus că intenționează să solicite unei echipe de specialiști din afara Palatului Cotroceni o viziune asupra modificării Constituției, care să intre în dezbatere publică "poate la sfârșitul acestui an".

Perspective

Potrivit sondajului ATLE, marea majoritate a populației dorește ca alegerile parlamentare să fie organizate la termen, în toamna acestui an (61,1%), iar dacă ele s-ar organiza duminica viitoare, câștigătoare ar fi PSD și PD-L, fiecare cu câte 30%, urmate de PNL, cu 14% din voturi. UDMR ar fi la limita pragului electoral (4,9%), în timp ce PRM și PC nu ar mai intra în Parlament.

Încredere

Președintele PSD, Mircea Geoană, este premierul preferat al repondenților, cu 24% din opțiuni, urmat de democrat-liberalii Theodor Stolojan și Vasile Blaga, iar cei mai de încredere politicieni sunt Traian Băsescu și primarul sectorului 3, Liviu Negoiță (ambii au 41%, n.r.). La președinție, Traian Băsescu conduce cu 37,4% din opțiuni, urmat de Mircea Geoană și Sorin Oprescu, cu câte zece procente.
Studiul a fost realizat în 40 de județe și în municipiul București în perioada 17-25 iunie 2008, pe un eșantion de 1142 de persoane, eroarea admisă fiind de ± 3%.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.