Home Actualitate Ministerul Apărării, obligat să arate unde sunt îngropați soții Ceaușescu

Ministerul Apărării, obligat să arate unde sunt îngropați soții Ceaușescu

DISTRIBUIŢI

Ministerul Apărării este obligat să le prezinte lui Valentin Ceaușescu și lui Mircea Oprean dovezi clare care să ateste unde anume sunt îngropați soții Ceaușescu. Această hotărâre aparține magistraților Curții de Apel și ea este definitivă și irevocabilă. Însă, deși această decizie obligă Ministerul Apărării să elucideze misterul mormintelor foștilor dictatori, instituția a susținut în fața celor trei instanțe prin care a trecut procesul, respectiv Judecătorie, Tribunal și Curte, că nu deține probe în acest sens și că nu le poate fabrica. Iar Administrația Cimitirelor a arătat în fața judecătorilor că nu poate demonstra că soții Ceaușescu au fost îngropați în Cimitirul Ghencea. Rămâne de văzut dacă această decizie definitivă va determina ministerul condus de Teodor Meleșcanu să deschidă arhivele cu ordinele date în decembrie '89.

Magistrații Curții de Apel București au decis, ieri, prin hotărâre definitivă și irevocabilă, să oblige Ministerul Apărării să le prezinte lui Valentin Ceaușescu și Mircea Oprean dovezi certe care să ateste dacă soții Nicolae și Elena Ceaușescu au fost îngropați în cele două locuri din cimitirul Ghencea.

Prin această sentință definitivă și irevocabilă, instanța a respins recursul Ministerului Apărării și a menținut decizia Tribunalului București din luna februarie. Ministerul Apărării a contestat la momentul respectiv sentința Tribunalului București, arătând în ședința de judecată de ieri că instanța nu poate obliga ministerul să producă probe. De partea cealaltă, avocatul lui Valentin Ceaușescu și Mircea Oprean, soțul lui Zoe Ceaușescu, a spus că "familia trebuie să cunoască unde sunt aceștia înhumați, pentru a îndeplini datinile creștinești". Avocatul a mai susținut că de înhumarea soților Ceaușescu s-au ocupat cadre militare, iar regulamentul militar prevede ca fiecare acțiune să fie făcută în urma unui ordin scris și că este imposibil ca la Ministerul Apărării să nu existe dovezi despre locul unde sunt îngropați aceștia. Pe toată perioada derulării procesului, reprezentanții Ministerului Apărării și cei ai Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane au susținut, în fața instanței, că nu dețin niciun document care să ateste că soții Ceaușescu sunt îngropați la cimitirul Ghencea. Ba mai mult, Administrația Cimitirelor a comunicat instanței inferioare, unde s-a judecat dosarul, că documentele solicitate în acest proces, respectiv schița amplasamentului locurilor de veci din Cimitirul Ghencea, în care se presupune că au fost înhumați Elena și Nicolae Ceaușescu, nu există în posesia lor. Iar Ministerul Apărării a căutat să se "spele pe mâini" de răspundere, încercând să dovedească faptul că, deși oamenii aparținând instituției au executat îngroparea dictatorilor, acest lucru nu atrage răspunderea instituției.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.