Presedintele PD, Emil Boc, a declarat ieri la Cluj ca membrii Partidului Social-Democrat -inca nu au scapat de complexul Traian Basescu-. Comentariul lui Boc raspunde afirmatiei de marti a presedintelui executiv
al PSD, Adrian Nastase, care a declarat ca, daca presedintele Romaniei, Traian Basescu, nu inceteaza cu atacurile si cu -hartuielile liderilor si membrilor PSD-, va initia procedurile de suspendare a acestuia.
Liderul democrat a vorbit despre -cei doi invinsi din fruntea PSD-, facand referire la faptul ca Traian Basescu a castigat din primul tur mandatul de primar general al Bucurestiului, invingandu-l rusinos pe actualul presedinte al PSD, Mircea Geoana, si castigand Presedintia Romaniei trei luni mai tarziu, in al doilea tur de scrutin al alegerile prezidentiale, in fata lui Adrian Nastase, pe atunci presedinte PSD.
Emil Boc a mai spus ca Traian Basescu a fost -cosmarul- PSD si pe vremea cand social-democratii erau la putere, si in timpul alegerilor locale si generale, dar ca ar fi cazul ca ei sa depaseasca acest complex.
-Ei nu vad altceva decat tinta rosie-, a declarat Boc, indemnand social-democratii la realizarea unor proiecte care sa ajute la integrarea Romaniei in Uniunea Europeana. Desi nemultumit de actuala conducere a PSD, Emil Boc s-a ferit sa pronunte numele unui posibil lider bun al acestui partid. -E treaba lor sa-si gaseasca-, a incheiat Boc.
Presedintele PD a mai declarat ca Adrian Nastase a facut un serviciu coalitiei, refuzand sa convoace Camera Deputatilor in sesiune extraordinara, pentru ca astfel a oferit singur un motiv pentru revocarea sa.
-Prin refuzul sau, s-a situat singur deasupra Constitutiei si ne-a oferit singur si nesilit de nimeni motivul pentru revocarea sa. A incalcat flagrant si fara echivoc Constitutia, ceea ce reprezinta un motiv mai mult decat serios-, a precizat Emil Boc.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info






















