„Profesori, lăsați-i pe acești copii în pace” sau despre sistemul draconic al școlilor sud-coreene

„Profesori, lăsați-i pe acești copii în pace“ – acesta este titlul sub care jurnalista Amanda Ripley a publicat în revista săptămânală Time un articol în care performanțele deosebite obținute de elevii și studenții sud-coreeni sunt explicate prin existența unui sistem draconic de meditații private.
Într-o seară umedă de miercuri, la Seul, șase angajați guvernamentali s-au întâlnit la biroul în care lucrează, pentru a se pregăti pentru o misiune de patrulare nocturnă. Misiunea lor este pe cât de simplă, pe atât de surprinzătoare: să găsească elevii care studiază după ora 22.00. Și să-i oprească.
În Coreea de Sud, s-a ajuns la această situație: pentru a reduce dependența țării de „academiile“ de meditații private ce funcționează după orele de școală (denumite „hagwons“), autoritățile au instaurat interdicția de a studia după o anumită oră și au început să acorde prime cetățenilor sud-coreeni care denunță persoanele care o încalcă.

Patrule antimeditații

Cha Byoung-chul este un birocrat de la Oficiul pentru educație din Seul și liderul acestei patrule. Vorbind recent despre realizările sale, el spune că în noaptea precedentă a găsit 10 adolescenți – fete și băieți – pe acoperișul unei astfel de școli de meditații private, în jurul orei 23.00. „Nu aveau unde să se ascundă“, spune Cha. În întuneric, el a încercat să-i liniștească pe copii, spunându-le: „Hagwon-ul încalcă legea, nu voi. Puteți să mergeți acasă“.
Cha fumează o țigară în parcare. La fel ca mulți alții care încearcă să rupă câteva secole de tradiție, el nu se grăbește: „Nu plecăm la ora 22.00 fix. Vrem să le dăm un avans de 20 de minute. În acest fel, nu vor avea nicio scuză“. În cele din urmă, echipa sa pleacă spre Daechi-dong, unul dintre cele mai aglomerate districte din Seul, în care se află numeroase hagwon-uri. Străzile sunt înțesate cu părinți care își așteaptă copiii să iasă de la orele de meditații private.
În jurul orei 23.00, patrula se îndreaptă spre o stradă mică, în urma unui pont primit de la un informator. Oficialii sud-coreeni intră într-o clădire neîngrijită și bat la ușa unei femei care locuiește la etajul al doilea. „Cine-i acolo?“, întreabă ea cu o voce tare. „Un minut, vă rog!“, adaugă cu voce slabă. Inspectorii se privesc între ei, iar Cha trimite un subordonat să blocheze liftul. „Un minut, vă rog!“ nu a fost răspunsul corect, iar raidul poate să înceapă.
Desființarea hagwon-urilor sud-coreene este doar o etapă dintr-o operațiune mai largă, ce încearcă să „îmblânzească“ cultura acestei țări pentru „masochismul“ educațional. La nivel național și local, politicienii schimbă sistemele de testare a elevilor și sistemul de admitere a studenților în universități, pentru a reduce stresul elevilor și pentru a recompensa alte calități, precum creativitatea.
Însă „tocitul“ este puternic încastrat în Asia, unde notele maxime – și adeseori nimic altceva – au fost mult timp lăudate și considerate a fi esențiale pentru succesul profesional de mai târziu. Familiile chineze au angajat preparatori privați încă din secolul al VII-lea. Coreea de Sud din zilele noastre a dus această competiție la extreme. În 2010, 74% din totalul elevilor erau angajați în diverse forme de instruire de după orele de școală, denumite „educație din umbră“, cu un cost mediu de 2.600 de dolari pentru un elev în fiecare an. În Coreea de Sud există mai mulți meditatori privați decât profesori în școlile de stat, iar cei mai populari dintre ei câștigă câteva milioane de dolari pe an din meditații private, organizate fie online, fie de față cu elevii. Atunci când ministrul Educației din Singapore a fost întrebat, anul trecut, despre dependența națiunii de sistemul meditațiilor private, el a găsit un singur motiv de speranță: „Nu stăm așa de rău precum coreenii“.

Rezultate de invidiat

De departe, rezultatele elevilor și studenților sud-coreeni trezesc invidia tuturor. Ei îi depășesc în mod constant pe concurenții din aproape toate celelalte țări la testele de citire și de matematică. În Statele Unite ale Americii, președintele Barack Obama și secretarul pentru Educație au vorbit cu încântare despre entuziasmul părinților sud-coreeni pentru educația copiilor lor și au deplâns faptul că studenții americani ocupă locuri modeste în clasamentele și concursurile internaționale. Fără obsesia ei pentru educație, Coreea de Sud nu ar fi devenit puterea economică din zilele noastre, fiind a 13-a economie din lume. Însă liderii țării se tem că, dacă sistemul ei educațional rigid și ierarhic nu va permite apariția inovației, atunci creșterea economică se va opri, iar rata natalității va continua să scadă, deoarece familiile resimt tot mai mult presiunea sumelor de bani pe care trebuie să le plătească pentru educația copiilor lor. Problema nu este că elevii sud-coreeni nu învață suficient la școală, ci că nu învață în mod inteligent. Atunci când jurnalista Amanda Ripley – autoarea articolului publicat pe site-ul time.com sub titlul „Teacher, Leave Those Kids Alone“ (o parafrază după titlul celebrei piese a trupei Pink Floyd) – a vizitat câteva școli, ea a văzut câteva clase în care o treime dintre elevi dormeau în timp ce profesorul continua să le dicteze, aparent fără a fi deranjat de acest lucru. Magazine cu cadouri vând perne speciale care se pun pe antebraț, pentru a face somnul mai confortabil în băncile școlare. În acest fel, s-a împământenit credința că poți să dormi în clasă și să stai treaz până târziu pentru a învăța. Prin comparație, experții au în vedere exemplul Finlandei, singura țară europeană ai cărei elevi și studenți obțin în mod constant rezultate comparabile cu cele reușite de sud-coreeni la testele pentru elevii de 15 ani coordonate de Organisation for Economic Cooperation and Development. În Finlanda, cheltuielile pentru învățământul public și privat, combinate, pentru un elev, reprezintă o sumă mai mică decât cea pentru un elev din Coreea de Sud și doar 13% dintre elevii finlandezi au nevoie de lecții suplimentare după orele de școală.

Părinții-motoarele sistemului de meditații

Părinții rămân „motoarele“ adevărate din cursa pentru educație și ei vor fi cel mai dificil de „convertit“ la noua strategie. Han Yoon-hee, profesor de limba engleză la un liceu dintr-o suburbie din Seul, spune că anxietatea părinților este profundă. „Le-am sugerat elevilor mei că ar trebui să renunțe la hagwon-uri și să se concentreze la orele din școală. Însă părinții lor devin foarte nervoși dacă ei nu fac meditații noaptea. Ei știu că ceilalți elevi iau meditații. Sunt obligați să concureze între ei“, a declarat Han Yoon-hee.
Uneori, este mai greu să afli cine concurează cu cine – elevii sau mamele. În 1964, testul de admitere la liceu a inclus o întrebare despre ingredientele din acadele. Însă testul a inclus în mod eronat două răspunsuri corecte și doar unul dintre ele era considerat corect de către examinatori. Pentru a protesta față de această nedreptate, mamele furioase – nu elevii – au început să prepare acadele în fața birourilor guvernamentale, folosind celălalt ingredient. În cele din urmă, mamele au obținut demisia viceministrului al Educației și a intendentului șef din Seul, iar câteva zeci de elevi au fost admiși retroactiv.
   
Mediafax