Ministrul transporturilor, Ludovic Orban, s-a prezentat, ieri, la Parchet, ca să analizeze plângerea depusă pe numele său în dosarul privind închirierea unor spații comerciale din perioada în care a fost viceprimar general al Capitalei. Liberalul a venit la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție împreună cu avocatul său, a stat acolo o jumătate de oră, după care a plecat fără să facă nicio declarație. Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii nu au început urmărirea penală pe numele lui Ludovic Orban, ci i s-au adus la cunoștință învinuirile, mai precis plângerea depusă împotriva sa de către conducerea UCECOM. Orban s-a prezentat și luni seara la Parchet, fiind chemat de procurori să dea o declarație în acest dosar. Ministrul transporturilor a mai fost, în urmă cu o săptămână, la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind citat în același dosar.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















