Secretarul general al PSD, Titus Corlățean, a criticat ieri decizia luată de liderii partidului în urmă cu două săptămâni la Mamaia. Corlățean a spus că evaluarea Comitetului Executiv Național, unde s-a decis dizolvarea organizațiilor care au obținut sub 20% la alegerile locale, a fost "incompletă". "Consider că evaluarea a fost parțială, incompletă și a mers mai ales pe aspectul sancționator – aici am a reproșa deciziei de la Comitetul Executiv", a precizat ieri, la Brașov, secretarul general al PSD.
Acesta a continuat să spună că lucrul care a lipsit la Comitetul Executiv a fost o analiză de fond a procesului electoral al diferitelor organizații și a rezultatului. "Erau și aspecte pozitive care trebuiau să fie luate în calcul și nu doar aspectul sancționator, care a fost singurul prezent în decizia de la Comitetul Executiv", a insistat Corlățean, referindu-se la organizația Brașov, unde a fost numit coordonator.
Gestul lui Corlățean poate fi interpretat și ca o poliță plătită baronilor din Constanța, Radu Mazăre-Nicușor Constantinescu, care au cerut la CExN demiterea liderilor filialelor neperformante: la începutul lunii februarie, primarul Constanței, Radu Mazăre, l-a făcut pe Corlățean "fătălău plângăcios", după ce secretarul general al partidului s-a implicat într-o situație delicată apărută la filiala PSD Constanța. Corlățean i-a cerut atunci președintelui PSD, Mircea Geoană, să sancționeze insultele lui Mazăre, dar solicitările sale au rămas fără rezultat.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















