
S-a confirmat oficial că Securitatea a tras în oameni în decembrie 1989! Informația apare chiar în Jurnalul de luptă al Ministerului Apărării, din perioada 16-22 decembrie, care a fost făcut public de Înalta Curte de Casație și Justiție. Documentul a fost desecretizat în urma solicitării avocaților din dosarul în care generalii Stănculescu și Chițac sunt acuzați de faptul că au ordonat armatei să tragă în revoluționari la Timișoara. Jurnalul a fost depus la cauză în urmă cu câteva săptămâni și conține descrierea pe ore a evenimentelor de la Timișoara.
Jurnalul atestă că trupe ale Securității, Miliției și Unității Speciale de Luptă Antiterorism s-au infiltrat printre militari. "Includerea în mai multe locuri fierbinți a unităților militare în cadrul unor dispozitive mixte, împreună cu forțele de ordine, specializate în acțiuni represive, de forță, infiltrarea printre rândurile manifestanților a unor persoane aparținând Securității, care acționau cu deosebită abilitate, trăgând acoperit împotriva manifestanților, a fost deliberat folosită ca stabilirea responsabilității pentru împușcarea unor oameni să devină practic imposibilă, și a arunca pe seama armatei vina, pentru o bună parte din tot ce s-a întâmplat în acele zile la Timișoara", este una dintre concluziile unui raport înaintat Parlamentului României de Ministerul Apărării Naționale, în 1990, inclus în Jurnalul depus la instanța supremă. Aceste forțe ar fi tras asupra manifestanților, în special în momentele în care armata trăgea focuri de avertizare.
Generalii armatei au observat "efectivele militare necunoscute"
Prezența acestor "trupe", specializate în acțiuni represive, apare și în declarațiile unor locotenenți care spun că printre militari s-au strecurat persoane necunoscute, dar în uniformă, care aveau lanterne foarte puternice cu care luminau balcoanele blocurilor, după care trăgeau asupra lor. De asemenea, și o declarație ce apaține colonelului Nicolae Predonescu atestă că "orașul Timișoara, în timpul revoluției, perioada 16-20 decembrie 1989, a fost caracterizat printr-o totală necunoștere a situației reale, amplificată de o evidentă provocare a armatei, miliției și securității, efectuată de forțe necunoscute nouă, concretizate în grupuri de turbulență cu atac direct la persoane". Un alt raport de Informare al Ministerului Apărării Naționale, întocmit de comandantul Marcu Dumitru din Arad, arată că acesta a semnalat "efective militare necunoscute" printre militarii săi.
Există suspiciunea de implicare a țărilor capitaliste
În același "Jurnal de luptă" se precizează faptul că există informații potrivit cărora "tulburările au fost provocate de elemente teroriste aservite intereselor țărilor capitaliste". Astfel, în urma analizei felului în care s-au desfășurat evenimentele din 16 și 17 decembrie, s-a tras concluzia că, în Timișoara, "au acționat numeroase elemente străine, specializate în acțiuni de diversiune și terorism. Pentru a putea obține mai multe informații despre aceste elemente, s-au chemat grupe specializate din batalionul de cercetare și al Direcției Informații din Marele Stat Major".
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















