Home În Lume Orașul Detroit este gata să vândă din comorile muzeului municipal ca să...

Orașul Detroit este gata să vândă din comorile muzeului municipal ca să scape de faliment

DISTRIBUIŢI

Ruinat, orașul Detroit ar putea scoate la vânzare opere ale Detroit Institute of Arts (DIA). Creat în 1885 și transformat în instituție publică în 1919, DIA găzduiește 66.000 de piese și obiecte de mare valoare, scrie lefigaro.fr.
Casa de licitații Christie's estimează la aproape 900 milioane de dolari valoarea operelor la care orașul este gata să renunțe. Mai exact, 866,9 milioane de dolari ar fi contribuția muzeului la încercarea de a acoperi imensa datorie a fostei capitale mondiale a automobilului: 18,5 miliarde de dolari.
Ideea a apărut vara trecută. După luni întregi de tergiversări și de verificări juridice asupra legalității operațiunii, Kevyn Orr, director din primărie care se ocupă de acest dosar, i-a solicitat casei Christie's să evalueze suma pe care municipalitatea ar putea-o câștiga din licitația ce s-ar putea organiza în curând. Totuși, pentru a evita o vânzare care nu este pe placul nimănui, se au în vedere și alte soluții: operele ar putea servi ca garanție pentru un împrumut, ar putea fi împrumutate altor muzee sau prezentate într-o expoziție itinerantă.
Chiar dacă suma de 866,9 milioane de dolari pare mare, ea reprezintă doar o parte infimă din colecțiile muzeului din Detroit. Christie's a eliminat din inventar operele depozitate, cele în proprietatea totală sau parțială a colecționarilor privați sau a fundațiilor. Ea a evaluat doar 2.781, adică 5% din operele expuse.
Piesele, aparținând unor epoci foarte diferite, au valori inegale. Numai 11 opere, achiziționate între cele două războaie, în epoca de glorie a capitalei automobilului, reprezintă 75% din totalul sumei evaluate. Printre acestea se află celebrul 'Dans la nuntă' al lui Pieter Bruegel, estimat între 100 și 200 milioane de dolari, un autoportret al lui Van Gogh din 1887, care ar putea atinge la licitație 150 milioane de dolari, 'The Visitation' de Rembrandt (90 milioane), 'Fereastra' lui Matisse (80 milioane). Un desen de pregătire a picturii plafonului Capelei Sixtine ar putea fi adjudecat cu 20 milioane de dolari, potrivit Christie's.
Nu se știe deocamdată dacă arta ar putea salva orașul. Obișnuiții muzeului din Detroit încearcă să evite dispersarea operelor importante, unul din ei arătându-se gata să trimită un cec de 5 milioane de dolari, încheie lefigaro.fr.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.