Organizatia patronala BMVW, care reprezinta intreprinderile mici si mijlocii din Germania, isi va deschide o reprezentanta si in tara noastra, in Palatul Uniunii Generale a Industriasilor din Romania (UGIR – 1903). Obiectivul principal al acestei initiative consta in sprijinirea investitiilor in tara noastra in cateva domenii prioritare pentru rezolvarea problemelor IMM-urilor, a declarat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, presedintele UGIR – 1903, Ioan Cezar Coraci. Cresterea competitivitatii si a calificarii salariatilor, precum si celelalte dificultati pe care le intampina economia romaneasca, vor fi tot atatea oportunitati de colaborare si de afaceri pentru firmele germane, care detin know-how-ul necesar ameliorarii acestora, a adaugat presedintele UGIR – 1903. Totodata, domnia sa a estimat ca, in urmatoarele doua luni, va fi deschisa si o reprezentanta a UGIR – 1903 la Berlin.
Olivier Neufeldt, vicepresedintele BVMW, a subliniat ca aceasta cooperare va realiza economic ceea ce se va intampla, din punct de vedere politic, in anul 2007. Domnia sa a specificat ca in perioada 2003-2004, schimburile comerciale romano-germane au crescut cu 20%, la sfarsitul anului trecut fiind reprezentate in Romania aproximativ 12.000 de firme germane. Vicepresedintele BVMW sustine ca, in vederea aderarii la Uniunea Europeana, Romania trebuie sa se afiseze, in continuare, ca o tara cu o forta de munca ieftina, dar nu ca o tara ieftina ca pret de vanzare, si sa exploateze potentialul tinerilor foarte bine pregatiti.
Mentionam ca, in primavara acestui an, a fost semnat protocolul de colaborare dintre UGIR – 1903 si Uniunea Federala a IMM-urilor din Germania, BVMW. Presedintele federatiei patronale a IMM-urilor, Irina Manole, a apreciat ca astfel de parteneriate sunt necesare, cu atat mai mult, cu cat societatile romanesti au capacitatea unei productii de calitate, dar nu se pot reprezenta singure in afara. Domeniile de interes pentru Germania vor fi, pentru inceput, industria textila, industria constructoare de masini, a componentelor auto si de mecanica fina. Organizatia patronala BVMW detine 53.000 de membri in Germania si 120.000 la nivel national, firme care ofera peste patru milioane de locuri de munca. In Germania, din 3,3 milioane de firme, 99,6% sunt mici si mijlocii, realizand 99,3% din cifra de afaceri la nivel national, 46% din volumul de investitii si asigurand aproape 70% din locurile de munca.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















