Comisia de buget, finante, banci a Senatului a inclus pe ordinea de zi a sedintei de ieri dezbaterea privind pachetul de legi privind creditul ipotecar. Este vorba despre cinci proiecte de acte normative, respectiv proiectul de lege privind modificarea Legii 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investitii imobiliare, proiectul de lege privind cadastrul si publicitatea imobiliara, cel ce vizeaza infiintarea bancilor de credit ipotecar, proiectul de lege privind obligatiunile ipotecare si cel privind securitizarea creantelor. -Adoptarea acestui pachet legislativ va permite infiintarea bancilor de credit ipotecar, precum si refinantarea sistemului de creditare pentru locuinte, prin intermediul emisiunilor de obligatiuni garantate cu ipotecile asupra locuintelor ce urmeaza sa fie construite-, ne-a precizat, ieri, presedintele comisiei, Varujan Vosganian. Potrivit acestuia, necesarul de locuinte noi este in prezent de peste un milion, ceea ce ar duce, in anii viitori, la un nivel al creditelor ipotecare de peste 20 miliarde de euro. -Atragerea unor resurse de asemenea proportii nu este posibila fara adoptarea pachetului legislativ privind creditul ipotecar-, a mai precizat Vosganian.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















