Euro a castigat joi 3,1 bani in raport cu moneda nationala, pe fondul cumpararilor masive de valuta, puse de dealeri pe seama unor reorientari de pozitii din partea bancilor, probabile iesiri de capital sau a unei interventii discrete din directia Bancii Nationale.
Euro a deschis sedinta cu jumatate de ban peste nivelul de tranzactionare de la inchiderea de miercuri, 3,5880-3,5940 lei/euro, iar primele operatiuni au aratat tendinta de cumparare de valuta. Astfel, euro a urcat treptat, fara intreruperi, pana la un nivel de 3,52 lei, cand unele banci au vandut energic valuta, readucandu-l chiar sub primele cotatii. Al doilea val de cumparare de valuta a urcat moneda europeana peste maximul atins in prima parte a zilei, iar cotatiile s-au oprit la 3,5600-3,5700 lei. Ulterior, euro a gasit un echilibru in intervalul 3,5450-3,550 lei.
Evolutia de ieri a fost interpretata in mod diferit de dealeri, primele doua explicatii fiind iesirea unor fonduri speculative si reorientarea plasamentelor bancilor intr-o anumita proportie catre plasamentele in valuta. Pe de alta parte, exista si pareri care plaseaza BNR in spatele acestor miscari, prin interventii discrete in diferite momente ale zilei.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















