Atacantul Adrian Mutu a suferit prima eliminare de când s-a transferat la Cesena, tocmai împotriva fostei sale echipe, Fiorentina. În minutul 73 al partidei de ieri, încheiate la egalitate, 0-0, românul l-a lovit cu cotul pe Cassani și a văzut direct cartonașul roșu. „Mutu a greșit și a fost eliminat corect. Noi am făcut astăzi un joc frumos. Mutu trebuie să îi mulțumească echipei, care i-a permis să joace cum dorea. Nu sunt presiuni asupra sa, este iubit la Cesena. El a făcut o greșeală, atât”, a declarat antrenorul Cesenei, Marco Giampaolo. Fostul coleg al lui Mutu de la Fiorentina, Stevan Jovetici, s-a mulțumit să declare că nu a văzut faza eliminării, dar că românul „a jucat bine până în acel moment”.
Cu toate că s-a transferat de curând la Cesena, Adrian Mutu nu a fost coechipier cu Mattia Cassani, care a ajuns la Fiorentina după plecarea „Briliantului”.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















