Vicepresedintele PNL, Gheorghe Flutur, a avertizat sambata, la deschiderea lucrarilor Conferintei judetene de alegeri a PNL Bistrita-Nasaud, ca luptele interne intre partidele aflate la guvernare alimenteaza puterea opozitiei.
Flutur s-a declarat ingrijorat de promisiunile electorale ale Aliantei, care inca nu au fost realizate si i-a indemnat pe liberali sa isi concentreze eforturile in lupta impotriva PSD. El a acuzat Alianta ca a neglijat -setea PSD de a reveni la putere- si a invocat strategia de lupta impotriva social-democratilor, proiectele comune. -Timpul trece, PSD-ului i s-a facut dor de putere, iar noi nu putem ramane cu mainile incrucisate. Impreuna cu aliatii nostri trebuie sa avem proiecte comune, cu care am castigat alegerile de anul trecut, si nu separat. Impreuna putem castiga, respectiv putem pierde separat. Indemnul meu este sa nu minimalizam adversarul politic PSD care, din pacate, nu este tratat si nu se lupta cu aceeasi intensitate din partea noastra, asa cum ne luptam anul trecut pe vremea aceasta. Nu cred ca trebuie sa-l slabim-, si-a exprimat Flutur pozitia. Vicepresedintele PNL a adaugat ca Alianta nu va rezista in fata PSD daca se va angaja in lupte interne sau cu partenerii de guvernare. -PSD este un partid care foloseste orice mijloace pentru a-si perpetua puterea. Daca noi nu o sa dam dovada ca suntem uniti in Alianta, ei isi fac jocul, inclusiv folosind in mod demagogic orice situatie, inclusiv calamitatile naturale, pentru a pacali populatia Romaniei-, a spus Flutur.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















