Tranzactiile la Bursa Monetar Financiara si de Marfuri din Sibiu au atins, saptamana trecuta, noi recorduri de lichiditate, totalizand 15.347 contracte futures si options. Maximul a fost inregistrat in sedinta de miercuri, cand au fost tranzactionate 4.388 contracte futures si optiuni, iar numarul pozitiilor deschise a urcat la aproape 57.000. -Sfarsitul lunii decembrie a devenit, pentru majoritatea investitorilor din piata la termen, orizontul preferat de tranzactionare-, considera Radu Luca, economist la Bursa sibiana. Acest fapt este relevat de numarul mare de pozitii deschise pentru scadenta mentionata, care a depasit coeficientul corespunzator scadentei apropiate.
Pretul futures al raportului leu/euro a urmat evolutiile din piata valutara. Specialistii Bursei sibiene sustin ca miscarile cursului de la finalul saptamanii sunt o consecinta a politicii BNR de reducere a dobanzilor. Investitorii care mizasera pe leu au fost nevoiti sa isi inchida pozitiile prin cumparari succesive de valuta, iar euro a urcat vineri pe piata valutara pana la nivelul de 3,62 lei. Pentru scadenta de vineri, euro a inceput saptamana la 3,48 lei si a incheiat la 3,5499-3,5760 lei. Pentru Craciun, saptamana a inceput la 3,48-3,4950 lei, dar a incheiat-o la 3,55-3,59 lei, foarte aproape de maximul de 3,5995 lei, inregistrat in august. Dolarul a fost cotat pentru scadenta lunara la 2,89-2,9075 lei, investitorii asteptand intarirea monedei americane pe pietele internationale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















