Recentele declarații de nemulțumire față de cum merg treburile în PDL ale europarlamentarului Monica Macovei s-ar putea materializa în apariția unei noi formațiuni de dreapta în viața politică românească. Agenția Hotnews a scris ieri că Monica Macovei a declarat într-un interviu pentru Cristian Patrasconiu, publicat in cadrul volumului „Noua scoală de gândire a dreptei“, că ar vrea să facă un partid nou. Întrebată dacă ar putea și ar vrea să facă o nouă formațiune politică, aceasta a spus că ar putea da curs acestor planuri mai vechi. „Aș vrea să fac un partid nou. Trebuie un partid nou. Nu știu însă dacă aș putea, privind în mod practic la cerințele înființării unui partid politic, la ce înseamnă asta în contextul legii electorale actuale, la cerințele unei finanțări curate și transparente. Susținere publică, fără discuție, ar exista. Dincolo de asta, trebuie oameni care să lucreze efectiv, zi și noapte, cu dedicație, numai pentru asta. Din discuțiile pe care le-am avut, mulți din prietenii acestei idei au susținut că vor lucra cu tot dragul, dar voluntar. Nu cred că se poate porni așa, însă ideea unui nou partid politic rămâne și reflectez la ea” , a spus Macovei. În 2010, vicepreședintele PDL susținea: „Un nou partid e una din variante. Sigur ca m-am gândit, dar n-am luat o decizie“. La începutul lui octombrie, Macovei afirma în cadrul unei emisiuni la BITV ca dispune de o limita de timp pana la care este dispusa sa rămână în partid. „Eu îmi duc bătăliile, îmi dau o limita de timp. Eu personal îmi impun niște limite de timp“, spunea Macovei.
Voci contestatare
Exemplul Monicăi Macovei nu este unul solitar. Din „corul contestatarilor” mai fac parte și alți membri ai PDL cu ștate vechi. Premierul Emil Boc a fost convocat ieri de senatorii PDL pentru a discuta problemele de partid, într-o ședință care s-a prelungit către miezul nopții, el fiind luat la întrebări de Vasile Blaga și Radu Berceanu, care i-au imputat faptul că noua conducere a partiului nu ține cont de așteptările lor. Portalul „Gândul“ notează că vechea gardă a PDL, înfrântă la congresul din mai, își revendică din nou influența în partid. Pentru prima dată după Convenția Națională, premierul Emil Boc a fost convocat de senatorii democrat-liberali pentru a discuta problemele de partid. „Nu m-ați văzut la televizor atacând partidul. Acum îi vedem pe Sever Voinescu, Teodor Baconschi și Monica Macovei vorbind despre partid. De ce nu sunt consultați și oamenii de bază atunci când e vorba de strategiile de campanie? E nevoie și de aceștia, nu doar de analiști“, i-a transmis Blaga lui Boc. Reamintim că cei doi grei au PDL-ului fac parte din echipa perdantă la ultimul Congres al acestei formațiuni care a decis câștigarea unui nou mandat de către Emil Boc și echipa sa. Nici Valeriu Stoica nu a fost ocolit de criticile senatorilor. Mai mulți parlamentari PDL au criticat „haosul“ creat de ideea Mișcării Populare, solicitându-i lui Emil Boc să-l tempereze pe „strategul ideologic“ al partidului: „Valeriu Stoica să se mențină pe linia partidului și să respecte deciziile din interior“.
Dragoș Stănculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















