
Sportiva Simona Gherman, care a câștigat, ieri, medalia de bronz în proba de spadă a Campionatelor Europene, este de părere că acest trofeu nu face decât să demonstreze dăruirea sa pentru această disciplină. De asemenea, ea a ținut să precizeze că îi dedică această performanță fiicei sale, cu dorința de a nu fi ultima de acest nivel. „Prin această medalie vreau să cred că se observă dăruirea mea pentru acest sport și dorința de a-l practica la un nivel cât mai înalt. Mă bucur că mi-am revenit repede și doresc să ajut echipa României să cucerească o medalie cât mai strălucitoare în concursul de joi. Această medalie de la Europene este a fetiței mele (n.r. – Ioana Teodora, născută în decembrie 2013) și îmi doresc ca pe viitor să îi dăruiesc altele mai strălucitoare”, a declarat Simona Gherman.
Simona Gherman a câștigat bronzul european la spadă după ce a fost învinsă în semifinale de Marie Florence Candassamy, din Franța, cu scorul de 15-9.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















