Oamenii care au invins apele si disperarea

Inundatiile vin, inundatiile trec. Lasa in urma durere multa, inimi sufocate de lacrimi, case darapanate, iar uneori nu lasa mai nimic, smulgand furioase tot ce le sta in cale. In comuna harghiteana Lupeni, potopul de acum o luna a luat cu el trei vieti omenesti si a produs pagube de peste 208 miliarde de lei. Desi nu le-a fost usor sa o ia de la capat, oamenii s-au trezit a doua zi dimineata si au inceput lupta cu namolul, cu prapadul, cu disperarea. Desi nu au asteptat sprijin de la nimeni, ajutorul a venit.

In viata, oamenii nu prea au parte de repetitii generale pentru nenorocirile mari, asa ca atunci cand necazurile dau navala, fiecare recationeaza asa cum ii e mai la indemana. In istoria comunei harghitene Lupeni nu au mai existat inundatii precum cele din 23 august, iar specialistii spun ca nici potopul din 1913 nu a fost la fel de necrutator precum cel de acum. Si cu toate ca nimeni nu a venit sa le spuna ce si cum trebuie sa faca, oamenii au stiut imediat dupa ce s-au retras apele, de a doua zi dimineata, ca nu e de stat cu mainile in san, ca nu trebuie sa astepte, ca nu au pe cine sa astepte (chiar daca ulterior s-a vazut ca ajutoarele au venit, si nu putine). Cei care au trecut pe aici nu s-au putut abtine sa nu observe ca oamenii s-au mobilizat cu mult mai multa hotarare decat in alte localitati, bazandu-se inainte de toate pe fortele proprii. Practic, fara sa spuna cuvinte mari si fara sa fie deplin constienti de acest lucru, localnicii au inlocuit egoista maxima -Dupa noi, potopul- cu mult mai practicul si impresionantul -Dupa potop, noi!-.

O comuna in care apele au distrus in 30 de minute o buna parte din ceea ce oamenii au agonisit timp de 30 de ani s-a transformat in urmatoarele 30 de zile intr-un adevarat santier. A doua zi dupa inundatii, un fel de intelegere tacita i-a scos pe oameni in strada la prima ora. Au venit si ajutoare, mai ales din localitatile invecinate, dar au sosit semnale din toata tara si chiar din strainatate. Apoi, timp de doua saptamani, aproape fara intrerupere, s-a lucrat intens cu un efectiv de 400-500 de oameni si cu 40-60 de utilaje si mijloace de transport. S-a lucrat si duminica, s-a lucrat si la lumina artificiala. Prioritatea numarul unu era scoaterea namolului si a materialului infectat din case, din curti, de pe ulitele satului, pentru a preveni in acest fel pericolul epidemiei.

In primele 14 zile s-au consumat zilnic peste 1.000 de litri de carburanti, intreprinzatorii din Lupeni, dar si din alte localitati venind cu autobasculante de diferite tipuri, tractoare cu remorca, excavatoare si buldozere. Zilnic, in comuna soseau intre 30 si 150 de voluntari, care isi aduceau fiecare merindea cu ei.

Santierul

In urma inundatiilor, sase din cele noua localitati ale comunei au fost atinse de furia apelor, dar patru au fost afectate mai grav: Lupeni, Bisericani, Morareni si Bulgareni. 16 familii au ramas fara acoperis deasupra capului, iar in aproape 500 de case apele tulburi si furioase au lasat in urma lor mal de 30-50 de centimetri grosime, luand in schimb mobila, haine, aragaze si frigidere. In doua saptamani, oamenii din Lupeni au reusit sa refaca drumurile, kilometri intregi de drumuri distruse. In conditiile in care la inceput nu puteau sa mearga nici macar pe jos, acum pot folosi masina pe drumurile de piatra.

Ritmul a fost alert: masinile care scoteau namolul din sat, la intoarcere aduceau balastul. A fost repusa in functiune reteaua de apa. E drept, e vorba de reteaua mai veche, pentru ca cea noua nu este finalizata in totalitate. Oamenii au avut insa la dispozitie apa potabila. In conditiile in care stalpii electrici au fost doborati, reteaua a fost refacuta de cei de catre Electrica in trei saptamani. In acest interval, celor care nu aveau curent, li s-a asigurat lumina necesara cu ajutorul grupurilor electrogene.

Cu durerea in suflet, cu deznadejdea in minte si cu oboseala in oase nu e usor sa lupti timp de 14 zile, asa ca uneori oamenii mai lasau satui lopetile deoparte spunand ca le-a fost deajuns. -Dar era cate o portiune de strada pe care nu o puteam lasa asa, stiind ca dupa trecerea celor doua saptamani vom ramane singuri, doar cu fortele proprii, si atunci va fi mult mai greu. Oamenii trebuia sa se mobilizeze pentru a scapa de pericolul epidemiilor. Si slava Domnului – am reusit!-, isi aminteste primarul Gavrila Demeny.

Case noi

-E oarecum linistitor sa stim ca peste iarna nimeni nu va ramane fara acoperis deasupra capului-, constata primarul, admitand ca mai este mult de lucru pana lucrurile vor fi din nou asa cum au fost inainte de potop. Perspectiva cea mai neagra li se infatisa celor aproximativ 16 familii care au ramas fara casa, insa guvernul le trimite deja principalele materiale de constructii pentru inaltarea unor locuinte noi. Avand insa in vedere ca unele familii au pana la opt membri si ca modelul standard pentru casele noi ofera doar o camera, baie si bucatarie, oamenii s-au hotarat sa faca un efort suplimentar si sa inalte anul viitor constructii ceva mai impunatoare, care se inscriu in arhitectura comunei. Lucrurile nu vor fi insa lasate la voia intamplarii, deoarece sinistratii va trebui sa semneze in scris declaratii potrivit carora se angajeaza sa achizitioneze restul materialelor, sa termine pana in iarna anului viitor noile case si sa faca in acest an cel putin fundatiile. De asemenea, trebuie sa demonstreze ca vor avea unde sa petreaca aceasta iarna in conditii omenesti.

Casele vor fi construite de catre proprietari, care vor primi probabil o mana de ajutor si de la rude si ceva consultanta din partea autoritatilor locale.

Masina de spalat si aragaz

Acum, dupa ce malul gros a fost inlaturat, camerele au ramas curate, dar goale si triste. Oamenii se inalta pe varful picioarelor si le arata curiosilor cu un bat pana unde a ajuns apa: cam pana la nivelul etajului unu al caselor, la o inaltime de sase-sapte metri din fundul paraului. Dar nu e nevoie de prea multe explicatii, deoarece inundatiile si-au lasat amprenta namoloasa pe tencuiala zidurilor si urmele dezastrului provocat de valurile de patru metri pot fi vazute pretutindeni.

In cele aproape 500 de case, in mare parte refacute, acum s-a ajuns la faza uscarii incaperilor. Insa odaia goala, cu tencuiala sarita si cu umbre cenusii pe alocuri, nu linisteste pe nimeni, oamenii realizand acut lipsa mobilierului, a masinii de spalat, a frigiderului si a aragazului. De altfel, acestea sunt lucrurile de care au ei acum cea mai mare nevoie, alaturi de materialele pentru finisaje interioare. Sutele de case vaduvite de dulapuri si aragazuri nu au beneficiat de prea multe ajutoare, iar satenii incep sa sesizeze cu voci nemultumite ca au nevoie de atat de multe. Primarul Gavrila Demeny declara ca pentru rezolvarea acestor probleme vor incerca sa se descurce pe plan local, formand diverse comisii din partea autoritatilor care vor colabora cu biserica si vor folosi ajutoarele sosite. De asemenea, prin HG 1065/2005, comuna urmeaza sa primeasca de la stat aproximativ 600-700 milioane de lei pe care ii va folosi pentru achizitionarea materialelor necesare reconstructiilor.

O data cu inceperea scolii, una dintre problemele care trebuie rezolvate urgent este traversarea in bune conditii a paraului. Un pod de beton armat si doua podete au fost practic smulse de apa, in timp ce unul a fost salvat cu ajutorul blocajelor de piatra puse la dispozitie de Apele Romane.

Munca obsteasca

Comuna a primit de la guvern cinci miliarde de lei pentru refacerea drumurilor, dar primarul crede ca banii pot fi folositi mult mai eficient daca sunt utilizate materialele locale si daca se apeleaza la intreprinzatorii autohtoni. De asemenea, avand in vedere ca in Lupeni in urma cu opt ani a fost introdusa munca obsteasca, oamenii ar putea fi implicati si ei in lucrarile necesare reconstructiei. Demeny Gavrila a constatat rezultatele benefice ale acestui obicei: oamenii apreciaza si respecta mult mai mult bunurile comunitatii atunci cand pun si ei osul la construirea sau refacerea lor. De asemenea, satele mai harnice primesc bani mai multi de la buget pentru infaptuirea programelor proprii, ceea ce stimuleaza competitivitatea.

Si un telefon conteaza

Viata reintra in normal. Szoke Laszlo, referent agricol, merge din poarta in poarta si ii intreaba pe oameni daca au pierdut animale in timpul potopului, daca apa le-a golit hambarele sau le-a afectat culturile de legume. Se realizeaza o lista cu pagubele produse, iar o parte din pierderi vor fi acoperite de Seviciul de ajutor Maltez.

Si pentru ca hainele – trimise in cantitati destul de mari, mai ales din afara granitei – au inceput sa le prisoseasca, oamenii din Lupeni sunt dispusi sa redirectioneze o parte catre comunitatile din sudul tarii, afectate de inundatii. Iar asta pentru ca stiu cat de necesara este imbracamintea, mai ales in primele zile dupa ce apele au luat cu ele agoniseala de o viata a omului.

In momentele care au urmat inundatiilor au contat foarte mult pana si telefoanele primite. Aproximativ 300 milioane de lei si sapte milioane de forinti au fost depusi in conturile speciale, suma in euro fiind insa mult mai modesta.

Nici acum, la o luna dupa inundatii, sprijinul nu a incetat sa soseasca. Marti, un grup de 24 de oameni din Vosloveni au reusit sa curete aproximativ 350 de metri din valea paraului. Nu este vorba de voluntari, ci de oameni angajati prin Legea 72, care primesc salariul minim pe economie si care presteaza diverse munci in sprijnul comunitatii, precum si de pompieri civili. -Nu cred ca am rezolvat problema, dar am dat o senzatie de ajutor. Aici mai este mult de lucru-, a declarat coordonatorul grupului, referentul Ioan Culcer.

Exista nervi

In nebunia primelor zile, s-au desprins si figuri pitoresti precum cea a lui Andras Fancsaly, un baiat de 16 ani care a contribuit la refacerea casei surorii sale, dar care a dat o mana de ajutor tuturor satenilor care aveau nevoie. E o figura emblematica pentru ceea ce au facut oamenii atunci: s-au ajutat unii pe altii, fara sa tina prea mult cont de legaturile de familie si nici de durerea din suflet.

Insa, daca munca sustinuta din primele zile s-a dovedit a fi oarecum terapeutica (deoarece nimeni nu a prea avut timp sa isi planga de mila), acum durerea ii ajunge din urma pe oameni, amintindu-le cu tot mai multa insistenta ca au piredut o buna parte din ceea ce au agonist timp de 20-30 de ani.

Incep sa apara nervi, lacrimi si proteste, dar si nemultumiri rostite cu vehementa. Autoritatile nu sunt scutite de observatii, dar primarul le-a atras atentia angajatilor sa lucreze corect si sa nu plece urechea la vorbele rostite la suparare. Pentru ca nu poti sa lucrezi perfect, dar poti macar sa fi cinstit, sustine Demeny Gavrila.

Nu putem fugi de-aici

-Daca asta ne-a dat Dumnezeu, trebuie sa suportam. Noi suntem aici, nu putem fugi, trebuie sa stam, sa rezistam pentru a iesi din acest impas-, spune primarul. Iar apoi ca un ecou, satenii repeta mai mult sau mai putin exact aceleasi vorbe. -Ce sa facem? Asa a vrut Dumnezeu! Sanatate sa fie!-, constata si Fancsaly Menhart, un sateam care a avut apa de 30 de centimetri la etajul intai al casei si caruia potopul i-a lasat parintii fara acoperis deasupra capului.

-Nu am asteptat pe nimeni sa vina sa faca curatenie, nu am stat dupa altii-, mai spune barbatul amintindu-si insa cu recunostinta ca oamenii din satele invecinate l-au ajutat fara sa ceara nimic in schimb. Cand il intrebi daca ar face acelasi lucru pentru altii, raspunde usor indignat: -Da* cum sa nu?!-

O femeie careia apele i-au luat un magazin si i-au inundat un altul observa cu tristete ca satenii sunt tare necajiti, dar pastreaza recunostinta celor din satele invecinate, care au venit fara prea multe ezitari, fie la initiativa primariilor, fie a intreprinzatorilor particulari.

Se gandeste cu tristete si la cei din sudul tarii si simte un fel de solidaritate cu ei, spunand: -Nu avem incotro. Cu apa nu putem birui-. In vocea ei este in acelasi timp si un fel de liniste, chiar daca o liniste trista, izvorata probabil din increderea in fortele proprii: -Oamenii nostri sunt foarte harnici si nu asteapta de la nimeni nimic. E musai sa lucrezi, pentru ca nimeni nu vine sa iti aranjeze casa, curtea, poarta.-