In conditiile in care prestatia alesilor este tot mai lamentabila, acestia nereusind sa-si justifice indemnizatiile de zeci de milioane, conducerea Camerei Deputatilor a decis ieri dublarea bugetului pe anul 2006. Astfel, peste 3.000 de miliarde de lei vechi vor fi alocate din banul public pentru cresterea salariilor si continuarea lucrarilor la sediul Senatului.
Decizia Biroului Permanent al Camerei Deputatilor survine intr-un moment destul de -delicat- pentru imaginea forului legislativ, disputele pe tema regulamentului transformand aula parlamentului intr-o arena de circ. Ca sa nu mai spunem de faptul ca unul dintre argumentele trecerii la parlamentul unicameral era de natura financiara. Cu toate acestea, membrii Biroului Permanent nu au avut nici o retinere in a aproba ieri un buget de doua ori mai mare, astfel ca, daca in 2005 au avut la dispozitie 1.700 de miliarde de lei, deputatii vor cheltui anul viitor nu mai putin 3.185 de miliarde de lei vechi. Cheltuielile de personal propuse se ridica la peste o mie de miliarde de lei, fata de cele 860 de miliarde alocate in 2005, mai-marii acestui for luand in calcul cresterile salariale anuntate pentru sectorul bugetar, precum si suplimentarea personalului tehnic. Cheltuielile pentru bunuri si servicii s-au dublat si ele, de la cele 500 de miliarde ajungandu-se la propunerea de aproape 1.000 de miliarde, pe motiv ca preturile la energie vor creste, iar Camera Deputatilor va trebui sa asigure incalzirea si iluminatul pentru spatiile noi aflate in administratie. Si pentru ca au constatat ca noua sala a Senatului nu face fata ploii, punandu-i pe alesi in situatia sa stea cu umbrela la sedinte, mai-marii forului legislativ au decis si triplarea sumelor alocate pentru investitii si reparatii. Astfel, daca in 2005 cheltuielile de capital erau de 320 de miliarde, in 2006 vor fi repartizate 1.100 miliarde pentru definitivarea parcajului subteran si finalizarea lucrarilor la spatiile Senatului.
Pana la aplicarea generosului buget, mai sunt si deputati nemultumiti de conditiile de transport international si de cazare in unitatile hoteliere din strainatate. Astfel, democratul Cezar Preda a cerut conducerii Camerei sa analizeze calitatea si oportunitatea serviciilor oferite de firma Danco Pro Communication, sugerand ca intregul contract este in dezavantajul forului legislativ.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















