Guvernele roman si ungar vor discuta, in sedinta comuna care va avea loc la Bucuresti, 26 de proiecte de documente bilaterale, a anuntat, ieri, ministrul de externe, Mihai-Razvan Ungureanu, care a avut o intalnire cu omologul sau ungar, Ferenc Somogyi, la Gyula.
Potrivit lui Ungureanu, in acest moment este vorba despre 11 memorandumuri de intelegere, opt acorduri interguvernamentale, trei declaratii comune si patru hotarari de guvern, insa numarul actelor ar putea creste in urmatoarele zile.
Totusi, Ferenc Somogyi a precizat ca decizia privind semnarea acestor documente va fi adoptata de-abia in cadrul sedintei comune a celor doua guverne, iar detaliile privind continutul lor vor fi prezentate in conferinta de presa care va fi organizata dupa reuniunea executivelor.
De asemenea, seful diplomatiei romane a spus ca Ungaria si Romania au aceleasi prioritati ale planurilor de dezvoltare nationale: competitivitate economica si economia bazata pe cunoastere, dezvoltarea si modernizarea retelelor de infrastructura, mediu, resursele umane si serviciile sociale, agricultura si dezvoltarea rurala, dezvoltare regionala si cooperarea transfrontaliera. Sedinta comuna este programata in perioada 20-21 octombrie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















