Consiliul pentru Pace și Securitate al Uniunii Africane se va reuni de urgență, la solicitarea Sudanului, pentru a discuta riscurile la adresa păcii pe care le prezintă punerea sub acuzare a președintelui acestei țări, Omar al-Bashir. Acesta a fost pus sub acuzare de către procurorii Curții Penale Internaționale pentru o serie de acuzații legate de războiul civil din provincia sudaneză Darfur. Aceste acuzații merg de la crime de război, crime împotriva umanității și până la genocid. Situația creată astfel pune în pericol serios procesul de pace, stârnind îngrijorarea atât a marilor puteri, cât și a unor organizații precum Uniunea Africană, ONU sau Liga Arabă.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















