
CJPC Suceava a verificat mai multe reclamații făcute de persoane cazate la pensiuni în perioada sărbătorilor, oamenii plângându-se că ringul de dans pentru petrecerea de Revelion era prea mic, apa din piscină era prea rece sau că au fost cazați într-o casă particulară cu igrasie și fără apă caldă.
Comisarul-șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Suceava, Vasile Latiș, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că în perioada sărbătorilor de iarnă au fost înregistrate cinci reclamații, din care trei în Vatra Dornei, una în Gura Humorului, iar alta în localitatea suceveană Mănăstirea Humorului.
Latiș a spus că în unul dintre cazuri mai multe familii din județul Cluj au făcut rezervare, în urma unei recomandări, pentru a petrece Revelionul într-o pensiune din Mănăstirea Humorului și au trimis un avans de 3.000 de lei pe numele unei persoane fizice. Când familiile au ajuns, în 30 decembrie, la așa-zisa pensiune, au constatat că urmau să fie cazați într-o casă particuară, cu igrasie și fără apă caldă, a spus șeful CJPC Suceava.
El a precizat că atunci când turiștii i-au reclamat proprietarului că nu dispun de apă caldă, acesta le-a spus că dacă achită și restul sumei convenite va merge să cumpere un boiler, iar în aceste condiții turiștii au refuzat să se mai cazeze în acel loc.
În acest caz a fost depusă o plângere la Poliție, cei doi comisari pentru protecția consumatorilor care au mers la Mănăstirea Humorului nefiind primiți de proprietarul casei respective.
O altă reclamație înregistrată la Gura Humorului se referea la nemulțumirea unui turist care era cazat la o pensiune că ringul de dans pentru petrecerea de Revelion era prea mic, iar în aceste condiții proprietarul pensiunii i-a restituit reclamantului suma aferentă petrecerii de Revelion, turistul petrecându-și noaptea de Revelion într-o altă pensiune din localitate.
Una din reclamațiile înregistrate de CJPC Suceava în stațiunea Vatra Dornei se referea la faptul că apa din piscina pensiunii unde erau cazați reclamanții era prea rece. Conform sursei citate, proprietarul pensiunii schimbase apa din piscină și i-a rugat pe clienți să revină după două-trei ore, timp în care urma ca apa să fie încălzită.
Tot în Vatra Dornei, un grup de turiști cazați la o pensiune au ajuns cu două minute înainte de expirarea programului prevăzut pentru servirea cinei, iar membrii grupului au fost nemulțumiți că bufetul suedez organizat pentru clienții pensiunii nu era complet, condiții în care proprietarul s-a oferit să le prepare la cerere unul dintre meniurile pensiunii.
Latiș a mai spus că la Vatra Dornei un client a reclamat că a fost servit prea încet în noaptea de Revelion și că s-a oferit să ajute la servirea mesei, dar că a fost refuzat.
În urma verificărilor celor cinci reclamații, comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat două amenzi și un avertisment, însă pentru alte abateri constatate în timpul controlului.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















