Comisia PNL-PD de mediere a conflictelor teritoriale dintre liberali si democrati s-a reunit ieri pentru a discuta situatia unor filiale cu probleme. Intr-o prima faza, la comisie au venit doar liderii organizatiilor judetene din Gorj, Tulcea si Giurgiu, acestia urmand sa dea socoteala pentru galceva din propria parohie. Dupa cum declara recent si vicele liberal Gheroghe Flutur (foto), conflictele ar fi fost puse mai mult pe seama unei lipse de comunicare la nivel teritorial. De asemenea, se pare ca aliatii veniti la centru s-ar fi plans si de relatia cu partenerii de coalitie, aratand cu degetul inspre conservatorii lui Dan Voiculescu. Mai exact, dincolo de problemele intre aliati, liberalii si democratii din teritoriu sunt suparati ca fostii pesedisti care s-au inscris ulterior in PC vor acum sa-si pastreze scaunele, adica functiile de conducere detinute in structurile administratiei publice locale. Astfel, conducerea directiilor descentralizate reprezinta marul discordiei si contribuie la proasta colaborare cu membrii coalitiei. Consiliul National de Conducere al Aliantei a decis recent infiintarea unei comisii mixte care sa medieze toate litigiile din teritoriu, din acest organism facand parte liberalii Dan Motreanu si Gheorghe Flutur, precum si democratii Vasile Blaga si Cezar Preda.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















