Avioanele militare ruse ar putea fi staționate, din nou, în Cuba, în replică față de instalarea scutului american antirachetă în Europa de Est, a anunțat ieri publicația rusă "Izvestia", citată de RIA Novosti în pagina electronică.
Proiectul american antirachetă (ABM) este menit să prevină eventualele atacuri din partea Iranului sau Coreei de Nord. Washington-ul intenționează, de asemenea, să instaleze un radar în Cehia, cu care a semnat un acord, și zece interceptoare de rachetă în Polonia. Moscova, care se simte amenințată, și-a exprimat în mod repetat ostilitatea și amenință cu adoptarea de măsuri de retaliere.
"Înainte de a-și instala sistemul ABM în Europa de Est, avioanele noastre strategice vor fi aterizat deja în Cuba", a declarat o sursă citată de cotidianul rus.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















