Inspectoratele teritoriale din cadrul Consiliului Concurentei au efectuat, in primele opt luni ale acestui an, 3.918 de actiuni de control pentru verificarea conditiilor in care au fost acordate ajutoarele de stat. Dintre acestea, 421 de controale s-au desfasurat la autoritatile publice locale, in vederea identificarii unor eventuale ajutoare de stat ilegale. Astfel, au fost analizate actele administrative emise de autoritatile publice locale prin care se instituie potentiale masuri de ajutor de stat, iar in cazurile in care aceste masuri au condus la acordarea de ajutoare de stat, s-a solicitat notificarea acestora catre Consiliul Concurentei. In consecinta, autoritatea romana de concurenta a emis decizii de autorizare a ajutoarelor de stat avand ca obiectiv serviciul de interes economic general pentru Regia Autonoma de Interes Local Hunedoara, SC Detacan SA Cernavoda, SC Aqua-Termo &Service SA Fetesti, SC Gostrans SA Anina, Edilmed SA Medgidia. Pentru restul cazurilor controlate, s-a constatat ca prin masurile de sprijin instituite de autoritatile publice locale cuantumul ajutoarelor de stat acordate nu depaseste pragul -de minimis-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















