Lituania a fost vizată de un nou atac cibernetic, ținta fiind site-ul Administrației fiscale, ancheta preliminară indicând că la originea incidentului ar fi servere din România, potrivit Reuters. "Este foarte probabil ca aceste atacuri să fi fost plănuite", a declarat Gediminas Vysniauskis, directorul adjunct al Administrației fiscale. Instituția s-a deconectat ulterior de la fluxul Internet pentru a preveni dispariția datelor. Deși serviciul on-line a fost închis câteva ore, se pare că, totuși, s-au înregistrat pierderi de date. Adresele serverelor de origine au fost blocate imediat, iar analiza preliminară arată că atacul provenea din România, a precizat Administrația fiscală. De obicei, atacurile informatice sunt lansate prin mai multe țări, în încercarea de acoperire a originii reale. În iunie, mai multe site-uri oficiale din Lituania au fost vizate de atacuri informatice după interzicerea simbolurilor sovietice și a imnului fostei URSS.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















