Home Actualitate Baronul PSD de Constanța, Nicușor Constantinescu, ridicat de procurori și dus la...

Baronul PSD de Constanța, Nicușor Constantinescu, ridicat de procurori și dus la DNA

DISTRIBUIŢI

Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, a fost ridicat de procurorii anticorupție, miercuri, din fața sediului CJ, și dus la audieri la DNA, pe numele său existând mandat de aducere, iar surse judiciare afirmă că acesta a opus rezistență în fața anchetatorilor.
Pe numele lui Nicușor Constantinescu a fost emis un mandat de aducere, astfel că acesta a fost ridicat, miercuri, în jurul orei 13.30, din fața sediului Consiliului Județean, el încercând să li se opună anchetatorilor.
Conform unor surse judiciare, Nicușor Constantinescu ar fi vizat într-un dosar în care sunt cercetate mai multe persoane suspectate de plăți nelegale din bugetul public.
Nicușor Constantinescu se află la cel de-al treilea mandat de președinte al Consiliului Județean Constanța, câștigând alegerile din iunie 2012 cu peste 60 la sută din voturi.
Nicușor Constantinescu, în vârstă de 47 de ani, a intrat în politică în anul 2000, când a candidat pentru funcția de consilier local, fiind în echipă cu Radu Mazăre, care avea să căștige Primăria.
Patru ani mai târziu, Constantinescu a devenit președinte al Consiliului Județean din partea PSD, funcție pe care avea să o păstreze și în 2008, dar și în 2012, când a fost reales.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.