Cetățeanul german Dieter Stanzeleit, care susține că este fiul Regelui Mihai I, a declarat, după finalizarea termenului de judecată de miercuri, că probabil, fostul suveran a uitat ce s-a întâmplat cu în legătură cu modalitatea în care cel dintâi a venit pe lume.
„Există o amnezie probabil. Îmi pot imagina că a fost un șoc iminent și pentru tatăl meu când s-a întâmplat cu mama și cu copilul. Probabil a uitat“, a spus Dieter Stanzeleit, la ieșirea de la Judecătoria Sectorului 1.
Germanul susține că are un document care atestă faptul că el a preluat identitatea unei alte persoane, decedate, după ce a fost înfiat.
„Avem un document legal, din Germania, care consemnează faptul că Dieter Stanzeleit a murit cu mulți ani în urmă. Eu sunt duplicatul lui. Nu este posibil acest lucru. Eu nu sunt Dieter Stanzeleit. Acest nume mi l-a dat doamna Stanzeleit. Trebuie să înțelegeți situația. A fost sfârșitul războiului când am fost predat doamnei Stanzeleit pentru îngrijire. Ea a avut un bebeluș Dieter Stanzeleit (…) și bebelușul a murit. Este o diferență de mai mulți ani“, a explicat Stanzeleit.
Potrivit avocatului cetățeanului german, Artim Sartizian, acest document este o „piesă“ decisivă în ceea ce privește dosarul de stabilire a paternității.
„În condițiile în care se lămurește această chestiune și se confirmă faptul că, într-adevăr, domnul Stanzeleit a luat identitatea adevăratului Dieter Stanzeleit, automat jumătate din acest proces este rezolvat, întrucât, este logic, înainte să stabilească paternitatea față de un anumit tată biologic trebuie să-ți rezolvi problema legată de aparența legată de tatăl din acte. În condițiile în care se dovedește că acea persoană este decedată, în mod normal a avut loc o substituire de persoană, această primă jumătate la care făceam referință, în opinia noastră este depășită“, a menționat apărătorul lui Stanzeleit.
Conform sursei citate, documentul va fi depus la termenul următor de judecată.
„Cât privește prezența la IML (Institutul de Medicină Legală, n.r.), sperăm ca Majestatea Sa să dea curs unei astfel de dispoziții a instanței, tocmai în scopul aflării adevărului în acest dosar, pentru a se clarifica situația, sub toate aspectele sale“, a adăugat Artim Sartizian.
Stanzeleit a introdus în 21 ianuarie 2013, la Judecătoria Sectorului 1, o acțiune prin care cere magistraților să stabilească, în urma administrării probelor ce se vor propune pe parcursul judecării cazului, că Regele Mihai I al României este tatăl său biologic.
Mihaela Dobrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















