Home Actualitate Agresorul baschetbalistului Hardy, condamnat definitiv la șapte ani de închisoare cu executare

Agresorul baschetbalistului Hardy, condamnat definitiv la șapte ani de închisoare cu executare

DISTRIBUIŢI

Instanța supremă l-a condamnat definitiv, miercuri, la șapte ani de închisoare cu executare pe Ionuț Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului american Chauncey Hardy – decedat după ce a fost lovit cu pumnul în față, în urma unei altercații într-un club din Giurgiu, în 2011.
Judecătorii au respins recursul făcut de Tănăsoaia, menținând condamnarea dispusă anterior în cazul acestuia.
Ionuț Tănăsoaia este în arest din 10 octombrie 2011, fiind încarcerat la Penitenciarul Giurgiu.
În 9 mai 2013, Tribunalul Giurgiu l-a condamnat pe Ionuț Tănăsoaia, zis Gipsy-Gypsanu, la șapte ani de închisoare cu executare pentru loviri cauzatoare de moarte și trei ani interzicerea unor drepturi.
Tribunalul Giurgiu a constatat că mama baschetbalistului american, Olamae Hardy, nu s-a constituit parte civilă în acest dosar.
Sentința a fost contestată la Curtea de Apel București, care în 3 octombrie 2013 a respins ca nefondat apelul și a menținut decizia Tribunalului Giurgiu.
În 25 noiembrie 2013, Tănăsoaia a formulat recurs la instanța supremă, care miercuri a dat sentința definitivă în această cauză.
Dosarul în care Ionuț Tănăsoaia este acuzat de loviri cauzatoare de moarte a fost rejudecat la Tribunalul Giurgiu, în urma unei dispoziții din septembrie 2012 a instanței supreme, care a desființat atunci decizia de condamnare la cinci ani de închisoare.
În 22 februarie 2012, Tribunalul Giurgiu l-a condamnat pe Ionuț Adrian Tănăsoaia la cinci ani de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte, sentința fiind menținută de Curtea de Apel București în decizia din 17 aprilie 2012.
Ionuț Adrian Tănăsoaia a fost trimis în judecată la începutul lunii decembrie 2011, în stare de arest preventiv, pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Scandalul în urma căruia Chauncey Hardy și-a pierdut viața a izbucnit în noaptea de 8 spre 9 octombrie 2011, în jurul orei 3.30, în clubul Emotione din Giurgiu, după ce baschetbalistul american, în vârstă de 23 de ani, ar fi vrut să danseze cu niște tinere. El a fost lovit cu pumnul în bărbie de Ionuț Adrian Tănăsoaia și s-a izbit cu capul de pardoseala sălii de dans.
Medicii legiști au stabilit că moartea lui Hardy a fost violentă și a fost cauzată de o insuficiență cardio-respiratorie, urmare a unui traumatism cranio-cerebral soldat cu edem cerebral, hemoragie meningeală, contuzie și dilacerare cerebrală, fractură de boltă craniană iradiată la baza craniului.

Mihaela Dobrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.