Home Actualitate A „băut apă” după Săftoiu: Stelian Tănase ne bagă mâna în buzunare...

A „băut apă” după Săftoiu: Stelian Tănase ne bagă mâna în buzunare și vrea să majoreze taxa TV

DISTRIBUIŢI

Abia cocoțat în fruntea Televiziunii Române, Stelian Tănase a și pornit-o, abrupt, pe urmele abulicului Claudiu Elwis Săftoiu:   cu mult înainte de a fi îmbunătățit cu ceva activitatea instituției pe care o conduce în calitate de director general interimar, el s-a și gândit cum să vâre mâna în buzunarele românilor. Miercuri, Tănase ne-a comunicat că a transmis Ministrului de Finanțe un proiect privitor la majorarea taxei TV, propunere pe care o va prezenta și premierului Victor Ponta în cursul săptămânii viitoare. Participând la o „discuție de lucru” cu membrii Comisiei pentru cultură din cadrul Senatului, el a anunțat că „Într-un proiect pe care l-am avansat ministrului de Finanțe este acest lucru (N.red. majorarea taxei TV) și sper ca săptămâna viitoare să îi înfățișez și primului-ministru. Avem înțelegere ca, după Anul Nou, să avem o discuție. Avem un material, putem discuta pe o bază serioasă. Mărirea taxei este lucrul la care ne gândim. Este o discuție complicată și ea se va purta.” Păi, nu aveți decât să discutați, că doar nu vă doare gura. Iar dacă tot aveți de gând să ne buzunăriți, de ce n-ați face-o? Că doar de, la fel s-a gândit și deja uitatul Elwis Săftoiu în toamna anului 2012 când, pe 16 octombrie, la scurt timp după ce plenul Parlamentului l-a validat în poziția de președinte-director general a anunțat și el că este foarte probabil ca instituția pe care o conduce „să solicite, începând din anul 2013, majorarea taxei TV”. Dar măcar acela a spus că  
„eventuala creștere a taxei TV este condiționată, în mod clar de restructurarea TVR”: „Fără să îi convingem pe cetățenii de acasă, care plătesc odată cu factura la curentul electric și taxa, că la Televiziunea Română se va întâmpla ceea ce de aproape 20 de ani nu s-a întâmplat, anume o reîmprospătare pe coordonate de eficiență a activității TVR, nu vom putea să emitem pretenții niciunui român cu privire la majorarea taxei. Doar după finalizarea restructurării și reducerea cheltuielilor, nu putem cere indexarea taxei TV fără să aducem în fața românilor un produs proaspăt, de calitate, de încredere.” Cu timpul, „restructurarea” promisă de Săftoiu s-a dovedit a fi doar o „epurare” politică. Iar până la urmă, în locul produsului „proaspăt, de calitate, de încredere”, românii s-au pricopsit cu „oaia Pufulica”, pe care un nătărău lobotomizat, mânat parcă de niște tainice pulsiuni zoofile, a mângâiat-o drăgăstos pe creștet. Iar în ceea ce privește „reîmprospătare pe coordonate de eficiență”, de pe urma aceluiași Elwis Săftoiu n-a rămas decât penibila „șușanea” internațională pusă la cale, anul trecut,  cu ocazia lansării „grilei de toamnă” a TVR. Plus o imensă „gaură” financiară de circa 65 de milioane de euro.

TVR, o „victimă a sistemului”

Molipsit parcă de  la șefii lui politici,  care nu văd în fața ochilor decât conspirații băsiste și lupte politice, dar și cu mult înainte de a fi realizat ceva în TVR, Stelian Tănase a început să „cânte” și el pe „coarda” sensibilă a victimizării. Concret, noul director interimar a susținut în fața Comisiei pentru cultură din Senat că, în ultima vreme apar diverse reglementări care sunt „împotriva” instituției pe care o conduce: „Este vorba de faptul că firmele vor plăti numai pentru un singur abonament, chiar dacă au o mie de televizoare. Aici putem să discutăm o formulă, dacă nu facem un abonament mai consistent, care să cuprindă faptul că are o mie de televizoare și nu doar un abonament normal, care este prețul a două țigări.” Momentan, Georgică Severin, președintele Comisiei senatoriale pentru cultură i-a temperat, momentan, entuziasmul și i-a atras atenția că va fi dificilă majorarea taxei TV, chiar cu 2-3 lei, mai ales într-un an electoral dar și în condițiile în care  există foarte multe nemulțumiri față activitatea televiziunii publice.

Un „kulturnic” mărunt

Cei care-l cunosc de o viață întreagă, relatează că, pe vremea regimului comunist, Stelian Tănase a fost un mărunt „kulturnic” pus de regimul comunist să-și facă veacul prin Casa de cultură a studenților “Grigore Preoteasa”. Apoi, imediat după Revoluție, la fel ca mulți alții de teapa lui, adică oportunist de modă nouă, a cotit-o spre ciufulita noastră democrație post-decembristă, așadar „Coana Democrație” care l-a cocoțat în fruntea Grupului de Dialog Social, iar de acolo în Partidul Alianței Civice și mai apoi în Partidul Național Liberal. Iar pentru a-i răsplăti fidelitatea, același PNL l-a și propus acum în funcția de mare jupân al televiziunii publice. Iar în privința acestei propulsări, probabil că „Stelică” Tănase, presimțise el ceva…, cumva. Motiv pentru care, cu doar câteva zile înainte de a fi nominalizat pentru șefia TVR, el și-a anunțat viitorii stăpâni cam care ar urma să fie soarta televiziunii publice. Într-o postare pe blogul personal, Stelian Tănase, cel care ani la rând s-a lăudat că ar fi „democrat” până în vârful unghiilor de la picioare, a anunțat că i se pare, mai mult decât firesc ca noul PDG al SRTV să acționeze drept agent electoral al USL. Păi, măi nea Stelică, parcă TVR ar fi trebuit să fie a tuturor, nu doar a „poporului USL-ist”. Dar asta nici măcar n-ar trebui să ne mire prea mult. Cu doar câțiva ani în urmă, actualul Director general interimar al SRTv era sluga prea-plecată a lui Sorin Ovidiu Vântu, care-l trimitea încolo și încoace, după cum îi dictau lui interesele. Într-unul dintre numeroasele dosare penale ale lui SOV este consemnată o convorbire telefonică în care fostul mogul îi dădea dispoziții distinsului domn Stelian Tănase. Este vorba despre o convorbire care a avut loc pe 4 decembrie 2009, pe fondul diversiunilor legate de rezultatele alegerilor prezidențiale. O convorbire care a sunat exact așa:
Stelian Tănase: „Am și eu o întrebare la tine, delicată”.
Sorin Ovidiu Vântu: „Te rog”.
S.T: „M-a invitat Televiziunea Română să mă duc duminică, la ora 09.00, la ei, la anunțarea rezultatelor”.
SOV: „Mi se pare normal”.
ST: „TVR1. Nu, problema este să nu te superi tu sau Realitatea să-mi zică…, pentru că Realitatea nu ne-a făcut nicio invitație, să știi”.
SOV: „Nu, dar chiar dacă ți-ar fi făcut și probabil că urma să-ți facă, televiziunea publică e o chestie de prestigiu”.
ST: OK. „Deci, tu ești în temă și nu ești în dezacord cu ideea asta”.
SOV: „Mi se pare o chestie de mare prestigiu, tot pentru Realitatea lucrezi și acolo”.
ST: „Bine. Păi am să spun să scrie acolo Realizator Realitatea”.
SOV: „Tot pentru Realitatea lucrezi și acolo, că noi ne distribuim”.
Ei bine, asta se întâmpla acum peste cinci ani, când SOV mai era încă atotputernic în țara asta. Dar asta ridică o întrebare tulburătoare: acum, când după ce a trecut pe la „pușculiță” Vântu a intrat în „adormire” și nu mai apare în public decât foarte rar și doar atunci când trebuia se dea ochi cu justiția, cine o mai fi cel care-l „distribuie” pe Stelian Tănase?

Vasile Surcel

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.