Home Special Misiunea FMI vine să discute cu guvernul despre acciza la carburanți și...

Misiunea FMI vine să discute cu guvernul despre acciza la carburanți și reformele economice

DISTRIBUIŢI

O misiune a Fondului Monetar Internțional (FMI) va sosi marți la București, împreună cu reprezentanți ai Comisiei Europene și Banca Mondială, pentru discuții privind prima și a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie, a anunțat joi Fondul.
„Misiunea va discuta cu autoritățile române evoluțiile economice recente și prioritățile în ceea ce privește reformele economice. De asemenea, vor fi discutate măsuri pentru compensarea veniturilor pierdute prin amânarea cu trei luni a majorării accizei la carburanți, astfel încât să fie asigurată ținta de deficit bugetar de 2,2% din PIB“, a declarat într-un comunicat reprezentantul rezident al FMI în România și Bulgaria, Guillermo Tolosa.
Surse guvernamnetale au declarat miercuri pentru MEDIAFAX că echipa FMI, CE și BM va sosi la București marți, 21 ianuarie, pentru a doua evaluare a acordului încheiat la mijlocul anului trecut și completarea primei evaluări.
Guvernul vrea ca board-ul Fondului Monetar Internațional să aprobe două evaluări ale acordului preventiv al României, după ce președintele Traian Băsescu a refuzat să semneze ultima scrisoare de intenție, opunându-se astfel introducerii accizei suplimentare de 7 eurocenți pe litru de carburanți, document care încheia evaluarea derulată la finele anului trecut de FMI.
Board-ul FMI a amânat în decembrie discuția privind evoluția acordului cu România, întrucât autoritățile nu au putut trimite scrisoarea suplimentară de intenție fără semnătura președintelui.
Băsescu a declarat, marți, că în curând va începe vizita la București a delegației FMI, menționând, în acest context, că decizia sa este ca acciza suplimentară la carburant să nu se introducă.
„Decizia mea este ca această acciză suplimentară de 7 eurocenți, plus TVA, adică 8,68 eurocenți cu TVA aplicat, decizia mea categorică este ca această taxă să nu se introducă“, a spus președintele.
Băsescu a susținut că estimările privind scăderea prețului la combustibil reprezintă „o minciună“, iar dacă de la 1 aprilie se vom mai adăuga 41,8 bani la fiecare litru de benzină și motorină se va resimți și mai puternic în prețuri și inflație.
Mai mult, șeful statului a arătat că a transmis Guvernului locul de unde să se reducă cheltuielile, iar cu ocazia vizitei Fondului Monetar Internațional, va fi foarte atent ca recomandările de țară care au fost făcute României de Comisia Europeană să fie introduse în scrisoarea către Fond.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.