Home Sport Oltchim avansează în Liga Campionilor

Oltchim avansează în Liga Campionilor

DISTRIBUIŢI

Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a calificat în grupele principale ale Ligii Campionilor după ce a învins-o pe Buxtehuder SV cu 28-22, pe teren propriu. Formația noastră a condus la pauză cu 12-9, dar pe parcursul părții secunde a reușit să se desprindă și să obțină o victorie fără prea mari emoții. Cea mai bună marcatoare de la Oltchim a fost Stanca, cinci goluri, urmată în acest clasament de Vizitiu (4), Chirilă (4), Managarova (3), Manea (3), Curea (3), Jovanovici (3), Özel (2) și Ardean-Elisei (1). Din echipa germană s-au remarcat  Stapelfeldt și Melbeck, cu opt, res­pec­tiv cinci reușite.
Antrenorul lui Oltchim, Radu Voina, s-a declarat mulțumit de rezultat și, implicit, de calificarea elevelor sale, dar a ținut să felicite și echipa adversă pentru felul în care a abordat jocul.
„Veneau de pe ultimul loc al clasamentului, fără șanse de cali­fi­ca­re și, totuși, au jucat un handbal frumos, ne-au pus multe probleme. Trebuie să recunosc că mi-a fost tea­mă de acest meci, tocmai pentru că Buxtehuder nu mai avea nimic de pierdut. Trebuie să recunosc, de asemenea, că fetele noastre au făcut multe greșeli neforțate. Trebuie să învățăm și după această partidă din greșeli pentru că ne așteaptă un parcurs foarte greu în grupele princi­pale și noi avem ca obiectiv acce­de­rea în finala Ligii Campionilor”, a declarat Radu Voina. Antrenorul a menționat, din nou, că echipa sa are de suferit pe plan european deoarece meciurile din Liga Națională sunt mult prea dezechilibrate valoric. „Nu știu de ce trebuie să îmi fie frică sau rușine să spun acest adevăr”, a conchis Voina.
În ultima etapă a grupelor preli­mi­nare, Oltchim va da piept la Râmnicu Vâlcea cu Itxako, pe 13 noiembrie.

Robert Jurgavu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.