
Fostul ministru al transporturilor Relu Fenechiu a mai primit un singur răgaz de la judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, care au fixat joi ultimul termen de judecată în dosarul ”Transformatorul”. Relu Fenechiu cere anularea condamnării la cinci ani de închisoare cu executare, dar magistrații instanței supreme i-au respins ieri solicitările de efectuare a unor noi expertize. Lui Relu Fenechiu i-a fost admisă, în schimb, depunerea unei expertize extrajudiciare făcute pe cheltuiala acestuia. Instanța nu a mai fost de acord, în faza de recurs a procesului, cu audierea martorilor propuși de fostul demnitar, fixând următorul termen pentru 27 ianuarie. Pe 12 iulie 2013, Relu Fenechiu, atunci ministru al Transporturilor, a fost condamnat de instanța supremă, în dosarul "Transformatorul", la cinci ani de închisoare cu executare și trei ani interzicerea unor drepturi, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. La aceeași pedeapsă au fost condamnați fratele ministrului Transporturilor, Lucian Fenechiu, și Mihai Bogdan Damian. Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova în perioada 2002-2004, și Ion Mărghidan, director general al Sucursalei de Întreținere și Servicii Energetice Electrice (SISEE) Moldova în perioada 2004-2005, au fost condamnați la câte șase ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în formă calificată. Petru Andronache, director comercial al SISEE Moldova în perioada 2002-2005, a primit o pedeapsă de șapte ani de închisoare cu executare și cinci ani interzicerea unor drepturi, pentru abuz în serviciu în formă calificată. Instanța a mai dispus ca cei șase inculpați să plătească, în solidar, 6.327.390 lei, reprezentând daune materiale către SISEE.
Mihai Niculescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















