Home Politic Nichita interzice politicienilor sa mai imparta sarmale de Sf. Parascheva

Nichita interzice politicienilor sa mai imparta sarmale de Sf. Parascheva

DISTRIBUIŢI

Primarul Iasiului, social-democratul Gheorghe Nichita, a anuntat ieri ca a dat o dispozitie potrivit careia oamenii politici nu vor mai putea imparti sarmale in incinta cantinei primariei pelerinilor care viziteaza municipiul de Sfanta Parascheva.

-Sarbatoarea a fost umbrita de un incident creat, din pacate, de oameni importanti. Deputatul PNL Mona Musca, prefectul de Iasi, Radu Prisacaru, si Dorina Isopescu, sefa Inspectoratului pentru Constructii, au impartit sarmale pelerinilor imbracati in sorturi galben-albastre, culorile liberalilor. De ce nu s-au imbracat in costume populare? Prefectului, de exemplu, i-ar fi stat foarte bine imbracat in itari. Nu este altceva decat o incercare de a politiza o sarbatoare populara. Sarmalele nu au si nici nu ar trebui sa aiba culoare politica. In anii care urmeaza, nu vom mai permite acest lucru-, a declarat presei primarul Gheorghe Nichita.

-Doamna Musca a sunat la cabinetul meu si mi-a spus ca are 2.000 de sarmale pe care vrea sa le imparta multimii. Am fost de acord si ne-am trezit ca mancam sarmale cu mesaj politic-, a mai spus primarul Iasiului.

Mona Musca a imbracat un sort in culorile galben si albastru, primit de la bucatarie, si a servit personal sarmale catorva zeci de pelerini.

-Este o mare bucurie si o mare placere sa iau parte la acest eveniment. La anul voi veni sa si fac sarmale, nu doar sa le distribui. Moldovencele fac cele mai bune sarmale-, a spus Mona Musca, lingandu-se pe degete dupa ce servise o portie de sarmale in foi de vita.

Prefectul de Iasi si seful Inspectoratului de Stat in Constructii, Dorina Isopescu, au servit si ei sarmale credinciosilor. In fiecare an, inainte de inceperea praznicului, primarul Iasiului venea si degusta primul din sarmale si apoi acestea erau servite pelerinilor, insa de data aceasta primarul Gheorghe Nichita nu a mai continuat traditia.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.