Home Politic Astazi, la Senat, se hotaraste statutul minoritatilor

Astazi, la Senat, se hotaraste statutul minoritatilor

DISTRIBUIŢI

Astazi va fi o zi decisiva pentru Legea statutului minoritatilor nationale, aflata in dezbatere la Senat. Desi Comisia Europeana pentru Democratie prin Drept, cunoscuta si drept Comisia de la Venetia, a dat sambata aviz favorabil proiectului de lege privind statutul minoritatilor din Romania, aceasta a recomandat o serie de rectificari, in special in sensul armonizarii acestui act normativ cu prevederile unor legi deja in vigoare.

Cu toate acestea, astazi, in Senatul Romaniei s-ar putea repeta situatia de joia trecuta, cand dezbaterile nu au putut fi continuate din lipsa de cvorum, din cauza absentei masive a senatorilor puterii. Presedintele acestui for legislativ, Nicolae Vacaroiu, a fost nevoit atunci sa suspende lucrarile, anuntand ca dezbaterile la acest proiect de lege vor fi reluate luni dupa-amiaza. Acest fapt ar ridica o mare problema. Daca astazi nu se va ajunge la votul final, proiectul va intra sub incidenta reglementarii privind adoptarea tacita, termenul de dezbatere a legii fiind deja prelungit de la 45 la 60 de zile. De altfel, Vacaroiu a declarat ca absenta masiva de la lucrari este determinata de -batalia de a trece prin aprobare tacita- acest proiect de lege. Intrebat cine ar dori ca acest proiect sa treaca de Senat prin aprobare tacita, Vacaroiu a raspuns ca este vorba, -in primul rand-, de UDMR.

Pe de alta parte, presedintele UDMR, Marko Bela (foto), a declarat, la Radio Romania Actualitati, dupa ce sambata a participat la dezbaterile Comisiei de la Venetia privind proiectul legii minoritatilor, ca -intentia guvernului si a coalitiei de a adopta aceasta lege este benefica-. Marko sustine insa ca

au fost punctate anumite probleme de -tehnica legislativa, deoarece unele dispozitii au fost considerate prea generale-.

PSD este impotriva aprobarii tacite

Purtatorul de cuvant al Partidului Social Democrat, Cristian Diaconescu, a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca PSD va tine cont de recomandarile Comisiei de la Venetia, dar a subliniat: -suntem impotriva idei de aprobare tacita-. Diaconescu a explicat ca forul european a redactat un document de 18 pagini, in care s-a facut referire la anumite reguli, standarde si norme, insa membrul PSD a punctat faptul ca aceasta comisie nu poate pronunta decizii favorabile sau nefavorabile.

Mult mai transanti au fost insa presedintele si vicepresedintele PSD, Mircea Geoana si Ioan Rus, care au sustinut ca social-democratii vor vota negativ. -Daca cineva se joaca in Parlamentul Romaniei, indiferent de partidul in care se afla, cu o astfel de lege si incearca sa pacaleasca publicul romanesc si evita un vot obligatoriu in Senat, aceasta poate sa devina o problema politica foarte severa in Romania. Cine are teama de votul Senatului Romaniei pe aceasta lege importanta, care va afecta in mod dramatic realitatile interetnice din Romania?-, a afirmat Geoana. Vicepresedintele PSD Ioan Rus a declarat vineri ca -PSD nu va fi de acord cu toate prevederile din proiectul de lege privind statutul minoritatilor nationale. Vom vota impotriva pana la limita la care putem sa cream efecte, fiind in opozitie si neavand majoritate-.

Decizia tacita e imposibila

Contactat telefonic, viceliderul grupului parlamentar al Partidului Conservator, senatorul George Sabin Cutas, a afirmat ca principalul obiectiv al PC este Legea 67/ 2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, astfel incat minoritatile sa fie reprezentate la nivel local. In ceea ce priveste aprobarea tacita, Cutas a spus ca acest lucru nu se poate intampla: -Nu are cum, pentru ca tot luni se voteaza si Regulamentul-, a declarat Cutas.

Pozitia PRM vizavi de proiectul Legii minoritatilor este binecunoscut. De altfel, senatorii Partidului Romania Mare au provocat dispute in sedinta Senatului de joi, cand au sustinut un amendament care instituia obligativitatea folosirii simbolurilor nationale romanesti si a participarii la sarbatorirea zilei nationale a Romaniei pentru persoanele apartinand minoritatilor. Amendamentul a fost insa respins, liberalul Puiu Hasotti declarand atunci: -Este un amendament pe care, daca il adoptam, ar incalca drepturile fundamentale ale omului-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.