Autoritățile asistă indiferente la dispariția casei lui Spiru Haret

Aflată în plin centrul Capitalei, pe strada Gheorghe Manu, casa în care și-a petrecut ultimii ani din viață marele om de cultură român Spiru Haret își trăiește ultimele zile, înainte de a dispărea definitiv de pe harta de suflet a Bucureștiului. Construită la sfârșitul sec. XIX, în anul 1885, această clădire cu valoare de patrimoniu cultural este înscrisă în inventarul oficial al monumentelor, sub numărul B-II-m-B-1930. Dar asta nu-i mai este, acum, de nici un folos. În curând casa lui Haret va dispare definitiv, înlocuită de o monstruozitate așa zis modernistă, o hardughie oribilă clădită din beton și sticlă. Iar autoritățile, de la Primăria Capitalei, la Ministerul Culturii ori Academia Română nu mișcă nici un deget pentru a preîntâmpina acest dezastru cultural.

Agonia „Micului Paris”

”Micul Paris”, sau ceea ce a mai rămas din el, moare încet, aproape pe neobservate: ieri, o casă veche, boierească, a dispărut sub lama buldozerelor; astăzi o altă bijuterie arhitectonică venită din alte vremuri o urmează, discret, pe drumul către uitare. Vechea zonă comercială Buzești și Hala Matache Măcelaru au dispărut de parcă n-ar fi existat niciodată. Indolente, mânate de o indiferență odioasă,  soră bună cu nesimțirea, autoritățile au lăsat Moara Assan pradă focului și hoților de fier vechi. Iar lista poate continua la nesfârșit. În locul lor, Capitala se trezește sufocată de betoane și tot soiul de măgăoaie hidoase, fără stil și personalitate, care cresc direct din asfalt.
   Om de cultură de mare acoperire, matematician, astronom, făuritor al învățământului românesc modern, Spiru Haret a dat numele lui unei străzi din Capitală, unui liceu și unei universități particulare. În  București, foarte aproape de Universitate are o statuie care-i nemurește efigia. Ba și mai mult, are și un crater lunar care-i poartă numele. Până de curând a avut și o casă în care, la un moment dat, a funcționat și un muzeu dedicat memoriei sale. O casă pe care nici măcar comuniștii nu au îndrăznit să o distrugă. Ei bine, acum, în zilele noastre, mai puțin de un sfert de secol de capitalism deșelat a a fost suficient pentru ca moștenirea lui Haret să se risipească în toate cele patru zări.

„Omul școalei”
   
Considerat unul dintre ctitorii învățământului românesc modern, Spiru Haret și-a făcut studiile în Franța, unde s-a specializat în matematici și astronomie. ?ê?£i-a luat doctoratul la Sorbona, iar la sfârșitul studiilor i s-a propus o catedră la Universitatea din Grenoble. Un post de mare prestigiu pe care el l-a refuzat și a preferat să se întoarcă acasă, într-o Românie care începuse să intre pe o traiectorie cu adevărat europeană. Era încă foarte tânăr când, în anul 1879, ca răsplată pentru remarcabila lui activitate științifică, Spiru Haret a fost ales membru corespondent al Academiei Române, la 3 iulie 1879, iar trei ani mai târziu, în 1892, la 28 de ani el a devenit cel mai tânăr membru titular al celui mai înalt for cultural românesc. În același timp, el s-a ocupat și de modernizarea învățământului. A fost, rând pe rând, inspector general al școlilor, secretar general la Ministerul Instrucțiunii și de mai multe ori ministru al Instrucțiunii și Cultelor. Poziții de înaltă răspundere din care a dirijat elaborarea și aprobarea legilor învățământului superior și al celui  profesional, organizarea școlară în care a inclus și pregătirea practică. Tot el a fost cel care a introdus, pentru prima dată, obligativitatea învățământului primar, unde a introdus programe comune. O activitate care, atunci, i-a adus titlul onorific de „Omul ?ê?£coalei”. Roadele muncii lui s-au regăsit, rapid, prin diferența dintre cifra analfabeților existenți în 1899 când constituiau  87 la sută din totalul populației, și 60 la sută în 1912, anul morții eficientului ministru.
  Biografii lui Spiru Haret consemnează că, deși a deținut înalte funcții politice, și spre deosebire de politrucii zilelor noastre, el a preferat să-și facă o casă cu banii împrumutați de la Creditul Funciar Urban. Construită între anii 1889-1892, casa lui a costat atunci, în jur de 52.000 de lei, bani pe care i-a achitat până la ultima centimă. Acolo, în casa lui aflată pe actuala Str George Manu, el i-a primit în vizită pe Alexandru Vlahuță, Mihai Sadoveanu, George Coșbuc, Nicolae Iorga Octavian Goga, ori Aurel Vlaicu. Tot acolo locuia și atunci când, în 1899, a intreprins toate demersurile birocratice necesare pentru a i se procura lui George Enescu o vioară „Stradivarius”. Tot în calitatea lui de ministru al Educației, a emis decretul de înființare a Observatorului Astronomic din București, prima instituție românească dedicată cercetării universului. În semn de prețuire pentru activitatea lui neobosită în toate aceste domenii a fost distins cu „Coroana României” și titlul onorific „Ofițer al Stelei României”; cu „Coroana Italiei” (1903) și cu „Legiunea de Onoare” (1908). Spiru Haret a murit în floarea vârstei, răpus de un cancer galopant, la doar 62 de ani.

Destinul unei case  

La fel ca oamenii, și casele au destinul lor: în 1940, acolo a fost sediul unui „cuib” de legionari. Apoi, pe 4 iunie 1941, după moartea soției lui Haret, moștenitorii au vândut vechea casă Institutului Național al Cooperației. Obiectele personale, cărțile, manuscrisele și mobilierul au fost donate noului proprietar cu condiția ca instituția să amenajeze acolo un muzeu, lucru care s-a și întâmplat,
fapt menționat și într-o placă comemorativă ale cărei litere sunt, acum, aproape șterse. După cel de al doilea război mondial și odată cu venirea la putere a regimului comunist, casa lui Spiru Haret a intrat în proprietatea Sfatului Popular al Capitalei. În 1956 întregul imobil a fost trecut în administrarea Ministerului Culturii, iar în 1986 în subordinea Ministerului Educației. După Revoluția din 1989, casa lui Spiru Haret a fost restituită CENTROCOP care, nu se știe de ce a fost considerat „moștenitorul” fostului Institut Național al Cooperației. O instituție „de tranziție” care, în anul 2002, l-a vândut cu 610.000 dolari unei persoane private. Un timp, casa marelui om de cultură a fost ca și părăsită, ocupată abuziv de diverse familii de țigani. „Chiriași” ilegali care au făcut ceea ce au știut ei mai bine: au distrus interioarele și au furat tot ceea ce era de furat. Apoi, în anul 2005, imobilul a fost vândut, încă odată, firmei Invest Lux Construct, care a oferit pentru ea 1.140.000 de euro. Toate bune și frumoase, dar odată cu această ultimă tranzacție, soarta case a fost ca și pecetluită: noul proprietar are de gând să construiască peste casa lui Spiru Haret, un mic bloc de șapte etaje. Iar pentru asta a primit, deja, toate aprobările necesare. Culmea este că, deși casa este monument de interes local, proiectul de modificare a ei a primit aviz de la Ministerul Culturii, când la cârma acestuia se afla chiar un ministru liberal. La fel cum liberal a fost, toată viața lui, și Spiru Haret. Acum, Ministerul Culturii nu se arată, în nici un fel, interesat de soarta acestei case care vine direct din sufletul vechiului București de altădată. Pe Primarul General Sorin Oprescu  îl interesează chiar și mai puțin. Așa că, ducă-se! Ce dacă odată cu ea se duce și unul dintre vestigiile „Micului Paris”.

Vasile Surcel