Liderul Dinamo a reușit să mențină distanța față de principalele urmăritoare după ce s-a impus la limită, 1-0, în fața nou-promovatei Voința Sibiu. „Câinii” au suferit până spre final, când veteranul Ionel Dănciulescu și-a arătat din nou clasa și a marcat singurul gol al întâlnirii, în minutul 76, când a săltat mingea peste Miron. Un alt remarcat al lui Dinamo a fost portarul Cristian Bălgrădean, care a ridicat din nou spectatorii în picioare după ce a reușit câteva intervenții senzaționale pe linia porții. Antrenorul bucureștenilor, Liviu Ciobotariu, s-a declarat mulțumit de câștigarea celor trei puncte, chiar dacă elevii săi au suferit în prima parte a întâlnirii și au fost aproape de a primi gol pe final. „A fost un joc foarte greu, cu o echipă bine organizată. Cei de la Sibiu au avut câteva situații bune de a marca. I-am feliciat la final pentru că au jucat un fotbal foarte bun, ne-au creat multe probleme. Jucătorilor mei le-am spus dinainte că vom avea un meci greu, pentru că așa este cu echipele nou promovate. Cred, însă, că meritam cele trei puncte”, a declarat Ciobotariu.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















