Conducerea PNL a adoptat o noua tactica, facand zid in jurul liderului Ludovic Orban, cel care s-a transformat intr-un fel de purtator de cuvant al partidului in relatia cu Cotrocenii. Mai nou, ei spun ca scandalurile dintre aliati sunt cauzate exclusiv de interventiile presedintelui Traian Basescu si recunosc oficial ca in partid se discuta tot mai mult despre identificarea unui candidat propriu la viitoarele alegeri prezidentiale. Pana mai ieri, liberalii se foloseau de discursurile radicale ale liderului PNL Bucuresti pentru a contracara atacurile venite dinspre Cotorceni, insa, oficial, se delimitau de pozitiile acestuia, pe motiv ca el exprima un punct de vedere personal, iar PNL este un partid care pune mare pret pe liberatatea de exprimare.
Acum, ei au schimbat strategia cu 180 de grade si s-au solidarizat cu Ludovic Orban, recunoscandu-l ca pe un fel de purtator de cuvant al partidului. Desi s-a discutat despre relatia cu democratii si cu Traian Basescu, Comitetul Executiv al PNL nici nu a luat in calcul solicitarea democratilor de a-l trage de maneca pe liderul organizatiei Bucuresti pentru ca, spunea presedintele PD Emil Boc, declaratiile acestuia ar prejudicia imaginea Aliantei.
Presedintele PNL, premierul Calin Popescu Tariceanu, a spus ca Ludovic Orban nu a facut altceva decat sa exprime in cadrul conducerii Aliantei pozitia adoptata de catre Delegatia Permanenta a liberalilor, cerandu-le democratilor sa se alature demersurilor privind schimbarea conducerii SRI, SIE si a altor insititutii -pesedizate-. -Orban nu a facut decat sa exprime o pozitie oficiala a Delegatiei Permanente a PNL si care este in conformitate cu o serie de angajamente politice, care s-au gasit in programul nostru electoral. (…) Pentru ce sa il temperam? Prin luarile sale de pozitie, Orban a reluat ceea ce a sustinut DP -, a declarat Tariceanu. Nici Orban nu s-a lasat mai prejos, afirmand ca ar trebui sa fie premiat pentru rezolutia sa cu privire la decapitarea institutiilor respective.
Reactia liberalilor nu va fi in masura sa ii linisteasca pe democrati, in conditiile in care Anca Boagiu avertiza, in ultima sedinta a Consiliului National de Conducere al Aliantei, ca relatia dintre cele doua formatiuni politice va fi compromisa daca Orban va fi lasat sa il atace in continuare pe Basescu. In pofida acestor semnale, liberalii spun insa ca problema nu este Orban, ci chiar presedintele Traian Basescu. Dupa Comitetul Executiv, ei au lansat o noua ipoteza, conform careia toate tensiunile dintre PNL si PD sunt de fapt rezultatul interventiilor sefului statului. -Intre PNL si PD, relatiile sunt cat se poate de corecte. Tensiunile care apar sunt urmare a unor declaratii, actiuni si atitudini ale lui Traian Basescu, pe care tot mai multi colegi il identifica ca pe un neprieten al PNL-, a declarat ieri vicepresedintele liberal, Puiu Hasotti. Vicele liberal a insistat asupra acestei acuzatii, afirmand ca Basescu a gresit atunci cand a venit la guvern pentru a participa la negocierile cu sindicatele din invatamant. -Categoric, cred ca Traian Basescu nu trebuia sa intervina intr-un moment final al negocierilor dintre guvern si sindicate. A fost unul dintre numeroasele gesturi necugetate ale presedintelui-, a mai comentat liderul PNL, evitnd insa sa dea si alte exemple. Liberalii mai considerau ca decizia nefavorabila a Curtii Constitutionale privind regulamentele celor doua Camere a fost si ea incurajata de atitudinea Cotrocenilor, care nu au raspuns pozitiv cererii lor de a schimba conducerile institutiilor pesedizate. In contextul in care Orban a declarat recent ca Basescu nu mai reprezinta PNL, Hasotti a recunoscut ca in partidul sau ar exista o dezbatere neoficiala privind posibilitatea ca liberalii sa isi gaseasca un candidat propriu la alegerile prezidentiale din 2009. Pe de alta parte, el a sustinut ca, in cadrul Comitetului Executiv, nu s-a mai discutat nimic despre solicitarile de schimbare a conducerilor SRI si SIE.
Tariceanu – -iepurele de campie-?
In replica, vicepresedintele Partidului Democrat, Radu Berceanu, a declarat pentru AM Press ca, -daca aceasta e parerea liberalilor, va trebui sa o analizam ca atare-.
-Ne-am lamurit ca Orban nu vorbeste singur la luna si vom lua in serios de data asta ce a spus. Probabil PD va avea o reactie pe aceasta tema. Daca aceasta e pozitia PNL, va trebui sa o analizam ca atare-, a declarat Berceanu.
Intrebat daca atitudinea lui Tariceanu va afecta relatiile din Alianta, Berceanu a avertizat ca animozitatile vor putea fi speculate -de altii, incepand cu opozitia si terminand cu sindicatele.-
In ceea ce priveste anticipatele, senatorul democrat a apreciat ca -solutia anticipatelor a fost buna, numai ca unii au adoptat pozitia iepurelui de campie, care vede la doi metri doar daca se ridica pe picioarele de dinapoi.-
Berceanu nu a vrut sa precizeze daca Tariceanu e iepurele si a mentionat doar ca a vorbit -de unii care au o viziune scurta-.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















