Birourile permanente reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului nu au gasit solutii pentru a rezolva problema parlamentarilor chiulangii. Singura concluzie la care s-a putut ajunge dupa sedinta de ieri a fost trimiterea de mesaje catre grupurile parlamentare. Totusi, sanctionarea a fost lasata la latitudinea grupurilor.
Liberalul Bogdan Olteanu ne-a declarat insa ca o decizie in ceea ce-i priveste pe deputatii si senatorii penelisti a fost luata ieri dimineata in Biroul Permanent al PNL. Intr-o prima etapa, se vor face publice listele cu absenti. -Vom comunica aceste liste organizatiilor din judetele pe care parlamentarii absenti le reprezinta si mediei locale-, a spus Olteanu.
Miron Mitrea, vicepresedintele Biroului Permanent al Camerei Deputatilor, a apreciat insa ca pedeapsa care ar trebui data celor care lipsesc este aceea de a li se taia salariul pentru zilele in care nu au fost prezenti. -Diferenta este foarte mare cand e vorba de buget. Sunt parlamentari din opozitie pe care nu ii intereseaza dintr-un motiv foarte simplu: nu sustinem acest buget. Cvorumul este obligatoriu sa-l faca majoritatea-, a spus Mitrea.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















