Home Social Unele drumuri ar putea fi închise, în funcție de cantitatea și durata...

Unele drumuri ar putea fi închise, în funcție de cantitatea și durata ninsorii

DISTRIBUIŢI

Ministerul Transporturilor (MT) anunță, în contextul avertizărilor de ninsori și viscol valabile până duminică seară, că la nivelul instituției a fost constituit Comandamentul de iarnă și că în situații speciale ar putea fi dispusă închiderea unor rute.
Comandamentul de iarnă are, potrivit sursei citate, responsabilitatea de a acționa pentru curățarea, asigurarea fluenței și buna funcționare a infrastructurii feroviare (gări și liniile de cale ferată), aeriene (aeroporturi), maritime și fluviale (porturi, șenale și căi navigabile pe Dunăre și mare). "Este important să menționăm că îndeplinirea acestei misiuni de intervenție se realizează în condițiile unor intemperii normale de sezon, urmând ca situațiile speciale, determinate de cantitatea și durata ninsorii, să fie tratate special, împreună cu alte măsuri ce țin de siguranța călătorilor, mergând până la închiderea unor rute", se mai arată într-un comunicat de vineri. MT precizează că s-au luat măsuri de pregătire la CFR Infrastructură (ce se coordonează cu CFR Marfă și CFR Călători), la Administrația Fluvială a Dunării de Jos – RA Galați (ce intervine pentru asigurarea navigației pe Dunăre) și la cele patru aeroporturi din subordinea Ministerului Transporturilor: Aeroportul "Henri Coandă" și Aeroportul "Aurel Vlaicu" din București, Aeroportul "Mihail Kogălniceanu" din Constanța și Aeroportul "Traian Vuia" din Timișoara. Pentru asigurarea continuității transportului naval, au fost pregătite de intervenție remorcherele de spargere a gheții și au fost încheiate contracte cu societăți care dispun de nave pentru participarea la intervenții în caz de nevoie. Pe cele patru aeroporturi aflate în subordinea MT, au fost luate măsuri pentru asigurarea continuității stocurilor de materiale degivrante, materiale consumabile și piese de schimb, precum și asigurarea service-ului autorizat pentru echipamentele de deszăpezire-degivrare.
Conducerea executivă a Comandamentului de iarnă din MT este asigurată de secretarul de stat Nicolae Buică, secretarul general adjunct Valentin Trifan și Constantin Aurelian, consilier al ministrului.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.