
Negociatorii regimului sirian și cei ai opoziției s-a întâlnit din nou ieri la Geneva, pentru cea de-a doua rundă de convorbiri, după ce sâmbătă au discutat despre trimiterea de convoaie umanitare la Homs (vestul Siriei). De data aceasta, discuțiile s-au concentrat pe eliberarea prizonierilor pe care regimul de la Damasc îi are în custodie. „Mulți și-au pierdut libertatea, sunt răpiți. /…/ Sute, probabil mii de persoane, care au dispărut, care probabil au fost răpite“, a estimat Louai Safi, un purtător de cuvânt al Coaliției de opoziție și membru al delegației la Geneva, făcând aluzie la disparițiile unor sirieni în zonele rebele, dar și în cele controlate de către regim. Sâmbătă, după o scurtă introducere a emisarului ONU și după două ore de discuții, Brahimi a estimat că este vorba de un „început bun“, recunoscând totuși că „nu s-au obținut multe rezultate“.
„Am discutat îndelung despre situația din Homs și din orașul vechi al Homs“, a declarat Brahimi. „Sperăm că, în cele din urmă, convoaie cu ajutoare, cu hrană și medicamente vor fi autorizate să intre în orașul vechi“, a declarat Brahimi. Centru industrial, la răscruce între Damasc și nordul Siriei, Homs este un oraș strategic pentru putere, dar și pentru opoziție. Considerat deseori drept „inima“ contestării, orașul a plătit greu opoziția sa față de președintele Bashar Al-Assad.
Cartierele rebele sunt asediate din iunie 2012 de către armata regulată, care le bombardează periodic. Mii de sirieni asediați în cartierele respective trăiesc în condiții grele, ducând lipsă de hrană și medicamente. (D.S.)
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















