Odată cu venirea toamnei, în marile orașe universitare sosesc și studenții. Însă, peste 50 de mii de studenți nu au prins un loc la cămin. Astfel că aceștia sunt nevoiți să închirieze o locuință sau, ca variantă mai ieftină, să caute o gazdă. Iar consecința directă a "vânătorii" de garsoniere sau apartamente este faptul că în luna septembrie chiriile vor crește cu aproximativ 15%, după ce au rămas constante în ultimele luni. În prezent, în București chiria unei garsoniere costă între 350 și 500 de euro, la Iași variază între 200 și 300 de euro iar la Timișoara, între 170 și 350 de euro.
Pentru că locurile în campusurile universitare nu sunt niciodată suficiente, miile de studenți care învață la universitățile din marile orașe ale țării și care nu mai prind un loc la cămin se reorientează către închirierea unui apartament. Pentru anul universitar 2008-2009, numărul acestora depășește 50 de mii.
Astfel că mulți dintre studenți nu vor avea loc într-un cămin și vor fi nevoiți să închirieze garsoniere, apartamente sau să stea la o gazdă. Ceea ce determină o creștere uriașă a cererii de apartamente. Ca urmare, și proprietarii urcă prețurile cu cel puțin 15 la sută. Pentru cei care stau în chirie cu contract de închiriere, Guvernul subvenționează aproximativ 100 de lei, lunar. Însă costul minim pentru o chirie lunară este în prezent de 200 euro. În topul orașelor cu cele mai scumpe locuințe se află Bucureștiul, unde o garsonieră costă lunar între 350 și 500 de euro, între 200 și 300 euro la Iași și între 170 și 350 la Timișoara. Însă toate apartamentele se vor scumpi drastic începând chiar cu această săptămână. Vina pentru numărul mare de studenți care sunt nevoiți să plătească scump pentru o casă este pasată, ca de obicei, de la o instituție la alta. "În ultimele șase luni, Ministerul Educației nu a făcut nicio ședință prin care să arate măcar vreun interes față de problemele studenților, nu are niciun proiect pentru renovarea căminelor sau pentru realizarea de construcții noi, în care să poată fi cazați", a spus președintele Uniunii Studenților din România, George Păduraru. Ministerul Educației se detașează însă de problema studenților, susținând că asigurarea locurilor în cămine este responsabilitatea universităților și nu a Ministerului. De cealaltă parte, președintele Uniunii Naționale a Studenților din România, Gabriel Petrea, spune că este necesară o politică solidă a Ministerului Educației pentru construirea de cămine.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















