Audierile programate săptămâna aceasta în Comisia parlamentară de anchetă privind terenurile din Călărași au fost suspendate, acestea urmând a fi reluate în perioada 3 februarie.
Președintele comisiei, deputatul PSD Eugen Nicolicea, a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă , că din cauza vremii nefavorabile care îngreunează deplasarea, audierile de la Comisia parlamentară Călărași, programate pentru marți și miercuri, se vor reprograma în săptămâna 3-9 februarie 2014.
Programul comisiei de anchetă, săptămâna aceasta, cuprindea, pentru ziua de luni, studiul documentelor primite până în prezent la comisie.
Marți, la ora 10.00, era invitat la audieri consilierul prezidențial Adrian Rădulescu, iar la ora 11.00 – reprezentanții firmei SC Berfige SRL.
Miercuri, începând cu ora 10.00, comisia stabilise audierea reprezentanților SC Amigo SRL și ai SC Royal, societăți care sunt cei mai mari arendași ai terenurilor din comuna Nana, județul Călărași.
Olga Dumitrescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















