Mai multi sefi de departamente din PSD au criticat ieri guvernul Tariceanu, atribuindu-i calificativele -minciuni, umilinta si vorbe fara fapte-. Seful departamentului de educatie, deputatul Ecaterina Andronescu, a amintit promisiunile din campanie ale Aliantei privind alocarea a 6% din PIB pentru Educatie si dublarea salariilor profesorilor si a declarat ca modul in care cei aflati la guvernare au gestionat greva profesorilor a dus la rezultate -submediocre-. In domeniul economic, deputatul Iulian Iancu a precizat ca, in acest an, -cea mai importanta neperformanta- s-a inregistrat in industrie. -Urmare a cotei unice de impozitare, Romania se misca precum un vas pe o mare din ce in ce mai agitata, din care va porni un val urias provocat de acest tzunami al cotei unice de impozitare si care va lovi din plin tara in 2006-, a adaugat Iancu. La randul sau, vicepresedintele departamentului de sanatate, Ovidiu Branzan, a declarat ca in acest moment are loc o criza fara precedent in sistemul de sanatate. -Este inconstienta si neglijenta criminala la nivelul Ministerului Sanatatii-, a acuzat el, adaugand ca PSD solicita demiterea actualului ministru al sanatatii, Eugen Nicolaescu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















